Iustin Pruteanu, un tânăr de 22 de ani din Iași, student în anul III la specializarea Tehnologia prelucrării produselor alimentare, a inițiat o afacere alături de tatăl său, Cătălin Pruteanu.
Ideea dezvoltării afacerii le-a venit în timpul studiilor lui Iustin, care, spune că, Facultatea de Agricultură USV Iași l-a făcut să înțeleagă importanța agriculturii la un alt nivel.
Alături de tatăl său, a înființat societatea comercială CONFERT AGRO, pentru a le putea oferi fermierilor produse și servicii de calitate, în funcție de ce au aceștia nevoie.
În special, sunt orientați spre furnizarea de inputuri cum ar fi îngrășămintele în județele din zona Moldovei.
Tânărul spune că, la moment, piața îngrășămintelor este stabilă, nu se anunță mari fluctuații de prețuri, însă o serie de fertilizanți au stocurile epuizate sau limitate.
În această perioadă, fermierii sunt interesați de prețul îngrășămintelor în 2024, mai ales că se apropie campania de primăvară, iar mulți au ales să nu fertilizeze la final de 2023, ci să aștepte până văd culturile de toamnă răsărite.
Îngrășămintele comercializate la acest moment de Confert Agro provin din import
Oferta de fertilizanți a companiei este valabilă pentru livrări în toată țara, costurile de transport venind să se adauge prețului fertilizanților.
Cea mai mare parte dintre îngrășămintele comercializate la acest moment de Confert Agro provin din țări precum: Algeria, Egipt, Azerbaijan, Rusia, Turcia, Ucraina, China, și multe altele.
Citește mai multe istorii ale tinerilor care au ales să urmeze studiile în agricultură pe acest link, iar pentru a afla mai multe despre oportunitățile Facultății de Agricultură USV Iași, accesează acest link.