Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că nu a primit până în prezent nicio solicitare din partea fermierilor care protestează de două zile în apropiere de Bucureşti, dar şi în ţară, menţionând însă că „uşa ministerului este deschisă”, dacă vor să vină la discuţii.
Şeful MADR a ţinut să precizeze că nu se află în concediu „la schi în Austria”, aşa cum se vehiculează în spaţiul public, ci este în teren, cu fermierii din judeţul Prahova, unde vizitează o fermă care se află în programul de reconstrucţie al Ministerului Agriculturii.
De altfel, ministrul Agriculturii a anunţat în urmă cu două zile că i-a invitat luni, 15 ianuarie 2024, la sediul instituţiei, pe reprezentanţii tuturor asociaţiilor de fermieri, ai procesatorilor şi ai retailerilor, pentru a discuta despre măsurile de sprijin şi a oferi soluţii de finanţare pentru toate situaţiile pe care le întâmpină în acest an agricol.
Acesta împreună cu echipa tehnică pe care o coordonează vor face toate demersurile necesare pentru ca toate solicitările şi revendicările fermierilor să fie soluţionate în cel mai scurt timp.
Transportatorii şi fermierii au demarat miercuri o serie de proteste, nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Aceştia au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei.
Mai multe organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan, însă au confirmat participarea individuală a unor fermieri din organizaţiile lor.
Vineri dimineaţa, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) s-a declarat solidară cu membrii fermieri care protestează la nivelul mai multor judeţe şi la intrarea în Bucureşti.
Potrivit organizaţiei, Alianţa va transmite Ministerului Agriculturii o listă completă de probleme din sectorul agricol care au nevoie de rezolvare urgentă, cu termene ce trebuie asumate la nivel guvernamental. De asemenea, problemele fermierilor vor fi transmise preşedintelui şi premierului României, precum şi tuturor miniştrilor din Guvern.
Din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) fac parte organizaţiile Federaţia Naţională Pro Agro, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF).