Cel puțin opt programe de finanțare sunt deja deschise sau în curs de a fi lansate de autorități în acest an, alocarea totală a acestora ridicându-se la peste 5 miliarde de euro, arată o analiză REI, grup de companii aflat în topul celor mai mari firme de consultanță specializate în atragerea de finanțări nerambursabile atât pentru companii, cât și pentru autorități publice.
Sprijinul nerambursabil, disponibil atât sub formă de ajutor de stat, cât și fonduri europene, vizează investiții în producția de energie verde și creșterea eficienței energetice a companiilor, în producția de materiale de construcții, în domeniul alimentar sau în reindustrializarea anumitor regiuni cheie ale țării, prin creșterea numărului de angajați și stimularea investițiilor în dezvoltare.
Printre cele mai mari programe de finanțare din prima jumătate a acestui an amintim:
- Programul Tranziție Justă (PTJ)
- Sesiune: deschisă, 20.12.2023 – 20.03.2024;
- Sprijin: sub formă de granturi de maximum 200.000 euro/cuprinse între 200.000 și 8 mil. euro;
- Doar pentru județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați și Mureș;
- Alocare totală: 1 mld. euro (est.);
- Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari;
- Obiectiv program: atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică pentru județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați și Mureș;
- Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)
- Detalii apel: https://mfe.gov.ro/ptj-21-27/
- Fondul pentru Modernizare în România – Programul cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei
- Sesiune: în curs de deschidere (T1 est.);
- Sprijin nerambursabil: pana la 20 mil. euro/proiect;
- Direcții investiționale:
- Autoconsum: alocare 500 mil. euro/cca. 45-50% grant / 350.000 euro/MW (est.);
- Producție: alocare 550 mil. euro/100 – 130.000 euro/MW (est.);
- Alocare totală: 1,050 mld. euro;
- Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari;
- Autoritate responsabilă: Ministerul Energiei (ME)
- Detalii apel: energie.gov.ro.
Programul Fond pentru Modernizare a debutat în luna noiembrie a anului trecut, odată cu sesiunea dedicată sectorului agriculturii, unde fermierii au putut accesa 150 milioane euro din cei peste 500 milioane euro puși la dispoziție de MADR.
Spre finalul anului a fost lansată și sesiunea dedicată autorităților publice, unde exercițiul a fost unul competitiv, pe principiul „primul venit – primul servit”.
Peste 700 de primării și consilii locale au depus proiecte în prima zi a sesiunii, unde echipa REI a reușit să asigure o cotă importantă din proiecte, de peste 20% dintre acestea.
3. INVESTALIM (sesiunea 2 – 2024)
- Sesiune: în curs de deschidere (T1 est.);
- Sprijin nerambursabil: minimum 500.000 euro;
- Cofinanțare: minim 25%;
- Domenii eligibile: industria alimentară, procesare, panificație CAEN: 1011, 1012, 1013, 1020, 1031, 1032, 1039, 1041, 1051, 1061, 1071, 1081;
- Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari;
- Autoritate responsabilă: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR);
- Alocare totală: 450 mil. euro (est.);
- Detalii apel: www.madr.ro.
Prima sesiune a programului INVESTALIM s-a derulat, inițial, în perioada 27 octombrie – 27 noiembrie, iar pentru că interesul a fost foarte ridicat, MADR a prelungit sesiunea cu încă 30 de zile. În total, pe acest prim apel, au fost depuse 49 de proiecte, valoarea investițiilor, cu tot cu confinanțare, depășind 1 miliard de euro, unde totalul ajutoarelor de stat solicitate a depășit 300 de milioane de euro, respectiv mai mult decât dublul alocării din sesiune.
- Managementul deșeurilor – Reciclare – PNRR
- Sesiune: deschidere – februarie – martie (est.);
- Obiectiv: dezvoltarea și modernizarea sistemelor de management al deșeurilor municipale;
- Sprijin nerambursabil: între 500.000 euro și max. 8,4 mil. euro/proiect;
- Solicitanți eligibili: IMM, întreprinderi mari;
- Alocare totală: 220 mil. euro;
- Autoritate responsabilă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP);
- Detalii apel: pnrr.mmap.ro.
- Lista codurilor CAEN eligibile:
- 3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
- 3822 – tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase;
- 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;
- 3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;
- 3811 – colectarea deșeurilor nepericuloase;
- 3812 – colectarea deșeurilor periculoase.
Amânată și întârziată de aproximativ 2 ani, Managementul deșeurilor este una dintre cele mai așteptate scheme de finanțare de către companiile care doresc să investească în fabrici de reciclare. Bugetul intițial anunțat de MMAP se ridica la peste 280 milioane euro, însă alocarea din prezent a scăzut la circa 220 milioane euro.
- CONSTRUCTPLUS – Ajutor de stat pentru industria materialelor de construcții
- Sesiune: 15 februarie – 15 martie 2024;
- Obiectiv: Producția de materiale de construcții;
- Alocare totală: 150 mil. euro (est.);
- Solicitanți eligibili: start-up, microîntreprinderi, IMM, întreprinderi mari;
- Autoritate responsabilă: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT);
- Sprijin nerambursabil: până la 57,75 mil. EUR (întreprinderi mari), respectiv 70% intensitate maximă ajutor de stat;
- Domenii eligibile: producție materiale de construcții, din următoarele clase CAEN:
- 1623 – Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții;
- 2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții;
- 2312 – Prelucrarea și fasonarea sticlei plate;
- 2331 – Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică;
- 2332 – Fabricarea cărămizilor, țiglelor și a altor produse pentru construcții, din argilă arsă;
- 2342 – Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică;
- 2351 – Fabricarea cimentului;
- 2352 – Fabricarea varului și ipsosului;
- 2361 – Fabricarea produselor din beton pentru construcții;
- 2362 – Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții;
- 2363 – Fabricarea betonului;
- 2364 – Fabricarea mortarului;
- 2369 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;
- 2370 – Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei;
- 2399 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;
- 2511 – Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;
- 2512 – Fabricarea de uși și ferestre din metal;
- 2732 – Fabricarea altor fire și cabluri electrice și electronice.
Anunțat de anul trecut, CONSTRUCTPLUS este cel mai așteptat program de finanțare pentru companiile specializate în producția de materiale de construcții. Cu un Ghid consolidat deja lansat pe piață, intrat in sedința de Guvern de joi – 11 ianuarie, apelul ar urma să se deschidă din 15 februarie și va fi deschis timp de o lună.
- Granturi pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate – PNRR
- Alocare totală: 150 mil. euro;
- Finanțare: min. 500.000 euro – max. 3 mil. euro/proiect;
- Sesiune: T1 2024;
- Solicitanți eligibili: a) microîntreprinderi, IMM, societăți cooperative care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect; care realizează investiții în active corporale și/sau necorporale pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale și b) întreprinderi care activează într-unul din următoarele domenii (CAEN): 5829, 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6399;
- Domenii vizate: industrie alimentară, industrie prelucrătoare, construcții, industrie auto, transport și distribuție, servicii adresate populației, turism și alte domenii eligibile;
- Cheltuieli eligibile: achiziții de active corporale și necorporale, achiziții de tehnologii blockchain, achiziții de active corporale și necorporale securitatea cibernetică, achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality, achiziția de servicii de date și cloud computing, cheltuieli eligibile ale proiectelor de cercetare;
- Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
- Programele Regionale 2021-2027 – finanțare investiții IMM
- Calendar lansări apeluri: PR CENTRU = ian. 2024, PR VEST = martie-aprilie 2024, PR SUD MUNTENIA = martie-aprilie 2024, PR SUD-VEST = martie-aprilie 2024;
- Finanțare: min. 20.000 euro – max. 3mil. euro, contribuție proprie de cca 30%;
- Solicitanți eligibili: microîntreprinderi, IMM;
- Cheltuieli eligibile: construire spații, achiziție echipamente, software etc.;
- Alocare totală: 700 mil. euro (IMM);
- Beneficii urmărite: dezvoltarea și modernizarea tehnologică a IMM, creșterea IMM dinamice cu orientare spre sectoarele de specializare inteligentă, creșterea investițiilor productive în IMM, creșterea capacităților tehnologice, achiziția de competențe specifice.
- Planul Național Strategic 2023-2027 (alocare: 938 mil. euro)
- DR-20 Investiții în sectorul zootehnic: alocare aprox. 220 mil. euro – lansare apel T1 2024;
- DR-22 Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole: alocare aprox. 210 mil. euro – lansare apel T1 2024;
- DR-15 Investiții în exploatațiile pomicole: alocare aprox. 150 mil. euro – lansare apel T1 2024;
- DR-13 Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal: alocare aprox. 100 mil. euro – lansare apel T1 2024;
- DR-14 Investiții în fermele de mici dimensiuni: alocare 108 mil. euro – lansare apel T1 2024;
- DR-16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi: alocare aprox. 150 mil. euro – lansare apel T1 2024.
Pe lângă cele 8 mari programe de finanțare anunțate pentru acest an, alte scheme se află în pregătire la ministere, printre acestea numărându-se o nouă versiune a schemei reglementate de HG 807/2014, care în ultimii ani a fost cea mai importantă soluție de sprijin pentru companiile specializate în producție, o nouă sesiune pentru schema reglementată de HG 959/2022, dedicată industriilor prelucrătoare, RePower EU, un amplu program de finanțare dedicat creșterii eficienței energetice și a independenței de combustibilii fosili, precum și alte programe din PNRR, care reprezintă încă circa 40 miliarde de euro bani pentru investiții și dezvoltare, atât a sectorului public, cât și a celui privat.