4.6 C
București
luni, 25 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleEducația Agricolă Modernizată: 15 licee beneficiază de granturile „Mândru să fiu Fermier”

Educația Agricolă Modernizată: 15 licee beneficiază de granturile „Mândru să fiu Fermier”

World Vision România și BNP Paribas Leasing Solutions continuă să inoveze învățământul agricol, pentru a-l face mai atractiv pentru tineri, în cadrul celui de-al doilea an de parteneriat.

15 licee au fost declarate câștigătoare ale granturilor „Mândru să fiu Fermier”, care promovează Agricultura 4.0, oferite de fundația World Vision România cu sprijinul BNP Paribas Leasing Solutions.

Aceste granturi de peste 30.000 de euro au venit în sprijinul celor 15 licee agricole pentru
achiziționarea de echipamente de calitate, dar și pentru organizarea vizitelor de studiu
ale elevilor la ferme sau agribusiness-uri care aplică tehnologii inovatoare și sustenabile.

‹ adv ›

Peste 50 de elevi și profesori de specialitate din cadrul celor 15 licee vor participa la un simpozion de specialitate pe zona agricolă în cadrul proiectului, acțiune demarată în colaborare cu Universitatea de Științele Vieții (USV) Iași.

Mai exact, toate cele 15 licee agricole implicate în proiect au făcut achiziții de echipamente necesare pentru a efectua experimente și demonstrații practice, sporind astfel capacitatea de învățare a elevilor.

Până la finalul anului, peste 200 de liceeni și 30 profesori din licee au avut oportunitatea de a vizita peste 20 de ferme agricole care utilizează tehnologii moderne, oferindu-le o înțelegere aprofundată a beneficiilor aduse de Agricultura 4.0 (bazată pe tehnologie avansată și sustenabilitate), potrivit unui comunicat.

În suplimentarea grantului oferit, World Vision România, cu finanțare oferită de către BNP Paribas Leasing Solutions, va sprijini peste 50 de elevi și profesori să participe la Simpozionul Agricultura 4.0. Evenimentul va avea loc în perioada 26 – 27 octombrie 2023, la Iași.

„Tinerii fermieri și profesorii lor au avut ocazia să exploreze, în mod direct, beneficiile Agriculturii 4.0, accelerând astfel adoptarea tehnicilor moderne și sustenabile în comunitățile noastre. Întregul proces reprezintă o investiție în viitorul agricol al țării noastre și ne bucurăm să fim parte din această schimbare pozitivă”, a declarat Crenguța Bărbosu, senior program manager în cadrul Fundației World Vision România.

„Rezultatele primei ediții ale proiectului „Mândru să fiu Fermier” ne-au determinat să continuăm, pentru al doilea an, susținerea tinerilor liceeni aflați în explorarea cunoștintelor agricole. BNP Paribas Leasing Solutions încurajează tinerii să îmbrățișeze agricultura sustenabilă, și o educație total nouă, bazată pe un sistem prietenos cu mediul și cu schimbările climatice”, a menționat Anca Mitroi, director comercial BNP Paribas Leasing Solutions România.

Prin oferirea unor unelte moderne și experiențe educaționale valoroase liceelor, inițiativa „Mândru să fiu fermier” va dezvolta semnificativ educația pentru sustenabilitate în agricultură pentru tânăra generație.

Proiectul se derulează în 10 județe: Cluj, Galați, Iași, Vrancea, Bacău, Vaslui, Brașov, Bistrița-Năsăud, Botoșani și Ilfov.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

România și Tunisia negociază exportul de carne roșie pentru 2025

Astăzi, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR),...
‹ adv ›

Provocările anului viticol 2024: Controlul patogenilor. Importanța nutrienților în condiții de stres

Anul viticol 2024 a fost unul plin de provocări pentru viticultorii din majoritatea podgoriilor din Europa. Oscilațiile termice semnificative, cu...

CEC Bank lansează campanie aniversară cu comisioane zero pentru două pachete bancare

CEC Bank desfăşoară o campanie aniversară în perioada 25 - 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole