Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a realizat plăţi de 20,1 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pentru finanţarea proiectelor de investiţii, precum şi pentru plăţile compensatorii aferente măsurilor de mediu şi climă, susţin reprezentanţii agenţiei, cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la înfiinţare.
Prin cele trei programe de finanţare (SAPARD, PNDR 2023, PNDR 2020), Agenţia a încheiat 181.890 de contracte de finanţare cu fermierii, antreprenorii şi autorităţile publice din mediul rural, pentru dezvoltarea de investiţii cu o valoare totală care depăşeşte 14,3 miliarde de euro.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împlineşte 23 de ani de la înfiinţare, pe parcursul cărora a gestionat fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltarea mediului rural în România.
‹ adv ›
Reprezentanţii agenţiei susţin că AFIR a menţinut un standard de excelenţă în gestionarea banilor europeni începând cu implementarea Programului de preaderare, SAPARD, continuând cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală în cele două perioade de programare financiară, 2007 – 2013 şi 2014 – 2020, până în prezent când derulează Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună în perioada 2023 – 2027 (PS PAC 2023 – 2027).
Conform sursei citate, AFIR a aplicat constant acţiuni de reducere a birocraţiei pentru a veni în sprijinul beneficiarilor investiţiilor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Începând cu 2015, când a demarat implementarea PNDR 2014 – 2020, Agenţia a digitalizat tot mai mult fluxul documentelor (depunerea online a cererilor de finanţare, de plată, derularea online a achiziţiilor, utilizarea semnăturii electronice, verificarea rezonabilităţii costurilor cu ajutorul Bazei de date cu preţuri de referinţă, date deschise pentru proiectele implementate etc) pentru a fi cât mai simplu pentru beneficiari să ajungă la finanţări.
De asemenea, tot pentru reducerea birocraţiei şi a fluxului administrativ, AFIR a încheiat o serie de protocoale de colaborare al căror obiect este accesul la bazele de date ale mai multor instituţii (APIA, ANAF, ANCPI, MAI, ONRC, Consiliul Concurenţei etc.).
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe www.afir.ro versiunea actualizată a Listei detaliate a coeficienților standard output (Standard Output Coefficients), respectiv SOC...