11 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGrindeanu: Am stabilit măsuri pentru creşterea nivelului de tranzit al cerealelor din...

Grindeanu: Am stabilit măsuri pentru creşterea nivelului de tranzit al cerealelor din Ucraina prin România

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Constanţa, trei decizii luate pentru creşterea nivelului de tranzit al cerealele din Ucraina, prin România.

Conferinţa de presă a avut loc în Portul Constanţa, în urma unei întâlniri între înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Ucrainei, Republicii Moldova şi României, discutându-se despre transportul cerealelor din Ucraina. Evenimentul a fost organizat de Ambasada SUA la Bucureşti.

„Am avut o întâlnire foarte bună astăzi, care a fost precedată în urmă cu câteva săptămâni de întâlnirea de la Galaţi, unde am luat decizii care au dus la îmbunătăţirea acestui tranzit de cereale prin România. Astăzi, de asemenea, am luat decizii care vor îmbunătăţi şi vor creşte nivelul de tranzit al grânelor prin România. Ca să vă dau un ordin de mărime, în luna august s-au tranzitat prin România în jur de 2,5 milioane tone de grâne, mai mult, peste 2,5 milioane tone. Nivelul la care ne dorim să ajungem în lunile următoare este de 4 milioane tone şi este posibil acest lucru şi am să vă dau câteva câteva decizii pe care le-am luat azi şi câteva modalităţi prin care se poate creşte această capacitate de tranzit”, a spus Grindeanu.

Potrivit acestuia, trei dintre deciziile luate se referă la navigarea în mod continuu pe Sulina, creşterea numărului de piloţi, transbordarea cerealor direct de pe un vapor pe altul.

„Prima ar fi implementarea proiectului european pentru navigabilitate pe Sulina 24 de ore din 24 şi acest lucru se va termina în această toamnă. Asta va duce automat la creşterea acestui tranzit. Doi, am reuşit să mărim numărul de piloţi şi încă o dată vreau să mulţumesc Ministerului Apărării Naţionale, care ne-a ajutat cu încă zece piloţi, faţă de cei 54 pe care îi aveam deja înmatriculaţi. Ministerul Apărării Naţionale a venit cu încă zece piloţi, le mulţumesc.

Asta ne duce la un număr absolut rezonabil de piloţi care să tranziteze canalul Sulina. De asemenea, în Portul Constanţa, în perioada următoare vor fi luate câteva decizii legate de transbordare ship to ship, astfel încât doar prin această operaţiune să putem să mărim cu 500.000 tone această capacitate de transport. V-am dat doar trei din deciziile şi din ceea ce am hotărât astăzi, trei modalităţi de creştere”, a afirmat ministrul Transporturilor.

‹ adv ›

Grindeanu a mai spus că o întâlnire similară celei de vineri va avea loc şi în octombrie sau noiembrie, pentru a se analiza dacă măsurile decise au efectul scontat.

„Ne vom vedea în mod sigur şi în octombrie sau noiembrie, să vedem dacă deciziile noastre de astăzi au avut sau au efectul scontat, astfel încât să reuşim să ajutăm la tranzitul acestor cereale. Vreau să reafirm sprijinul Guvernului României pentru Ucraina, să condamn încă o dată agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi să spun cu fermitate că vom sta alături de Ucraina până la capăt în acest conflict provocat de către agresorii ruşi”, a mai afirmat ministrul Sorin Grindeanu.

‹ adv ›

1 COMENTARIU

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Atenționare ANF: Viermele frunzelor de porumb

Primul focar de Viermele frunzelor de porumb Spodoptera frugiperda...
‹ adv ›

Ungaria: Recolta scăzută de floarea-soarelui susține prețul

Potrivit Ministerului Agriculturii din Ungaria, vara anului 2024 a afectat considerabil cultura de floarea-soarelui. Precipitațiile din toamnă au provocat...

Reuters: Fermierii ruși vor opta pentru culturi mai profitabile reducând din grâu

Fermierii din Rusia spun că vor cultiva mai puţin grâu după pierderile semnificative din acest an, trecând la culturi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole