Hrișca (Fagopyrum esculentum) este o cultură anuală, târzie de primăvară, cunoscută în calitate de cultură de acoperire ce oferă mai multe avantaje la cultivare, datorită faptului că acoperă repede suprafaţa solului, afânează stratul arabil și ameliorează solurile cu fertilitate scăzută.
Hrișca este mai puțin tolerantă la secetă și îngheț, însă, pe de altă parte, datorită perioadei scurte de vegetație, perioada de semănat poate fi selectată astfel încât să o evităm.
Hrișca produce de obicei doar 2 până la 4 tone de substanță uscată per hectar pe an, dar o face rapid – în doar șase până la opt săptămâni. Reziduurile de hrișcă se descompun și ele rapid, eliberând nutrienți pentru cultura următoare.
În calitate de cultură de acoperire, hrișca, alături de muștar, lupin și alte culturi, merită o atenție deosebită, deoarece are o capacitate biologică mai mare de utilizare a fosforului din formele greu accesibile plantelor din sol.
Cu toate că fosforul este foarte puțin solubil în apă, respectiv nu este levigat, acesta, în mare parte, nu este accesibil plantelor, iar culturile de acoperire cum ar fi hrișca joacă un rol important în creșterea accesibilităţii lui.
Hrișca secretă acizi în sol care transformă fosforul într-o formă mai solubilă, ce poate fi asimilată de către plante. Hrișca asigură accesibilitatea fosforului într-o măsură mai mare decât culturile cerealiere, fiind de aproape trei ori mai eficientă decât orzul în extragerea fosforului și de peste 10 ori mai eficientă decât secara – cel mai sărac captator de P dintre cereale.
Alte culturi de acoperire sporesc accesibilitatea fosforului într-un alt mod. De exemplu, rădăcinile multor culturi de acoperire, cum ar fi ale leguminoaselor, adăpostesc ciuperci benefice (micorize).
Ciupercile micorize asigură absorbţia de fosfor din sol și transmiterea acestuia plantelor-gazdă. Hifele extind rădăcinile plantelor și le ajută plantele să facă rost de mai mult fosfor. Păstrarea fosforului în formă organică este cel mai bun mod de a menţine circuitul fosforului în sol.
Hrișca este cunoscută și pentru eficiența sa în suprimarea buruienilor, datorită substanțelor alelopatice pe care le elimină și prin faptul că consumă elementelor nutritive de obicei preluate de către buruieni.
Din experiența fermierilor putem menționa că, în general, cele mai eficiente sunt amestecurile de culturi de acoperire, nu cultivarea unei singure specii. Pentru hrișcă, specialiștii recomandă drept cele mai pretabile combinații hibridul de sorg х iarba de Sudan.
Totodată, hrișca mai poate fi semănată în amestec cu cereale păioase, mazăre, trifoi încarnat, rapiță și măzăriche.
Normele de semănat pentru hrișcă diferă, majoritatea autorilor recomandând de la 50 la 75 kg/ha, iar adâncimea recomandată fiind de 1,5-3,5 cm.
În cazul în care optați pentru amestecuri, urmați recomandările privind norma indicate pe ambalaj.
Cultura de hrișcă se distruge în decurs de o săptămână și jumătate de la prima înflorire, pentru a evita așezarea semințelor.
V-ar putea plăcea și articolul despre Culturile de acoperire – când se seamănă, încorporează în sol ca îngrășăminte.
Bibliografie:
- Agricultura conservativă – manual pentru producători agricoli și formatori.
- Managing Cover Crops Profitably, 3rd Edition (Buckwheat).
