Sprijinul cuplat pentru venit – fructe (prune, mere, cireşe, vişine, caise și piersici) implică acordarea unei plăți unice pe hectarul eligibil, cuplată de producția vegetală.
Alocarea financiară orientativă pentru 2023 (contribuția Uniunii în EUR) este de 6.804.000,00 Euro, cuantumul unitar planificat fiind de 567 Euro/ha.
Suprafața planificată pentru care se acordă sprijinul este 12.000 ha.
Beneficiari:
Solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru acordarea sprijinului cuplat prevăzute de legislația națională, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul cuplat pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul Politicii Agricole Comune (planuri strategice PAC) și finanțate de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului.
Criterii de eligibilitate:
- Fermierul trebuie să desfășoare o activitate agricolă pe teritoriul României, cu respectarea definiției fermierului activ prevăzută în legislație;
- Fermierul este beneficiar de BISS și utilizatorul unei suprafețe agricole, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrație și Control (IACS);
- Fermierul exploatează un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,1 ha;
- Sprijinul cuplat pentru fructele destinate consumului în stare proaspătă, cât și pentru industrializare, se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de prun, măr, cireş, vişin, cais și piersic;
- Fermierul trebuie să facă dovada valorificării fructelor, atât în stare proaspătă, cât și pentru industrializare;
- Fermierul trebuie să facă dovada valorificării unei producții minime per hectar per an, în cazul fructelor pentru industrializare sau consum în stare proaspătă, conform legislației naționale.
Susținerea producției de fructe destinate atât consumului în stare proaspătă, cât pentru industrializare se impune datorită:
- necesității asigurării unor cantități însemnate de fructe în stare proaspătă pentru aprovizionarea piețelor;
- necesității de a asigura cu materie primă unitățile de procesare, pentru a le crea posibilitatea să lucreze la capacitate maximă în perioada de valorificare a fructelor.
Pentru detalii privind Sprijinul cuplat pentru venit – fructe (prune, mere, cireşe, vişine, caise și piersici), accesați acest link.