Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva a oferit pe piaţă în acest an un volum de 10 milioane metri cubi de lemn, în plus cu 500.000 de metri cubi faţă de programul anual, suplimentarea fiind aprobată de Consiliului de Administraţie al Romsilva pentru asigurarea necesarului de pe piaţa lemnului, potrivit declaraţiilor făcute de directorul general al RNP – Romsilva, Daniel Nicolăescu.
La aceste cantităţi se mai adaugă circa două milioane metri cubi de lemn pentru foc livrat, până la finalul anului, direct populaţiei.
Şeful Romsilva a precizat că iniţiativa sa de a suplimenta cu 500.000 de mc volumul de lemn pus pe piaţă a fost una corectă, fiind o măsură care se impunea pentru a preîntâmpina o criză a lemnului de foc.
Pentru 2023, reprezentantul Romsilva a precizat că regia va avea obligaţia, conform prevederilor Codului silvic, ca 50% din volumul de lemn pus pe piaţă să fie fasonat, ceea ce înseamnă „o mare provocare”.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.
De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.