Copcitul reprezintă o operaţie specială efectuată la viţa de vie ce constă în înlăturarea periodică a rădăcinilor superficiale.
Copcitul se efectuează cu scopul de a nu permite trecerea activităţii viţei de vie pe rădăcini superficiale, pentru a favoriza formarea mai intensă a rădăcinilor principale ale butucului.
În cazul în care nu e efectuat copcitul, o parte din activitatea butucului se bazează pe rădăcinile superficiale, astfel slăbindu-se dezvoltarea rădăcinilor principale.
Activitatea bazată pe dezvoltarea rădăcinilor superficiale duce la apariţia unor riscuri, ce în regiunea noastră sunt frecvente:
- în anii secetoşi – rădăcinile superficiale suferă, uneori pier, astfel încetinându-se creşterea plantei;
- în iernile geroase – rădăcinile superficiale sunt atacate în mare măsură, iar dacă ponderea lor este mare, atunci poate duce la pierirea butucului.
După Stoev, uneori activitatea rădăcinilor superficiale, în perioada coacerii şi în cazul ploilor abundente, sporeşte probabilitatea crăpării bobiţelor.
La viile altoite copcitul se efectuează anual, cât sunt tinere, şi, o dată la 2-4 ani, când sunt pe rod. La viile plantate pe rădăcini proprii se efectuează o dată la 2-4 ani, începând cu intrarea pe rod, iar sădite la adâncime mică şi pe soluri grele, în general, nu se efectuează.
V-ar putea fi util și articolul despre Tăierea în uscat la vița de vie – scopul şi problemele soluţionate. Forme de conducere ale butucului în imagini.
Tehnic, copcitul constă în descoperirea părţii superioare a tulpinii subterane – circa 15-25 cm şi tăiatul rădăcinilor din zona dată cu secatorul:
Peste 2-3 zile se îngroapă. Dacă rădăcinile superficiale sunt groase, ele se înlătură treptat – pe parcursul a 2-3 ani.
Perioada efectuării copcitului – în perioada de repaus, toamna şi primăvara.
V-ar putea plăcea și Inelarea la vița de vie: importanță, cum se realizează corect.