Inelarea la vița de vie: importanță, cum se realizează corect

Inelarea este o tehnică culturală, ce se utilizează din antichitate la diverse specii horticole pentru majorarea calităţii fructelor. La viţa de vie, inelarea se aplica în Grecia [1], încă în secolul XIX, pentru ridicarea productivităţii la soiul Corinca Neagră.

Inelarea [2, 3, 4] constă în tăierea (cu sau fără) şi înlăturarea unui inel de scoarţă de 3–5 mm lăţime. Operaţia poate fi executată:

• pe tulpină;
• pe braţe:

• la baza coardei de rod:

• sub prima inflorescenţă de la bază pe lăstarii fertili:  

Ea poate fi efectuată o dată sau în mod repetat pe o perioadă de vegetaţie.

Termenul de efectuare a inelării la strugurii de masă depinde de scopul propus:

• la sfârşitul înfloritului – pentru o legare mai bună;
• după înflorit – pentru mărirea dimensiunilor bobiţelor;
• la începutul maturării – pentru accelerarea coacerii (de exemplu poza indicată la sub prima inflorescenţă de la bază pe lăstarii fertili). 

Este foarte important de determinat momentul optim de efectuare a inelării în faza a doua, adică după înflorit. Dacă efectuăm inelarea prea devreme, când căderea fiziologică a bobiţelor n-a avut loc, atunci vom primi struguri compacţi, dacă o vom efectua prea târziu, efectul asupra mărimii va fi mic.

În această fază, inelarea are efect asupra mărimii bobiţelor, nu însă asupra lungimii ciorchinelui (avantajul giberelinei).

Inelarea cu scopul legării mai bune a bobiţelor este înlocuită din anii ’50 ai sec. XX cu aplicarea hormonilor [4], iar din cauza costului ridicat (dificultatea executării), inelarea în primele două scopuri este mai raţional de înlocuit cu tratarea cu giberelină (GA₃) [7].

Pentru a fi eficientă [6], inelarea trebuie să întrerupă ţesuturile de floem şi cambiu fără a afecta xilemul, altfel planta poate suferi şi chiar pieri.

Regenerarea ţesuturilor [8] după efectuarea inelării are loc în 4 săptămîni, prin restabilirea conexiunii vasculare. În această perioadă, sistemul radicular are o activitate mai scăzută şi este sensibil la factorii negativi (seceta, lipsa de hrană).

Cu toate că, inelarea măreşte dimensiunile bobiţelor, se reduce cota de CO₂ net asimilat şi conductanţa stomatală a frunzelor, iar transportul substanţelor nutritive din frunze către sistemul radicular, practic, este blocat.

Este foarte important ca inelul să se execute complet, lipsa chiar a 5% [6] din circumferinţa totală poate influenţa efectul scontat.

Mulţi autori [1, 4, 8, 9,] descriu postefectele negative ale inelării, printre care:

• afectarea nivelului de dezvoltare a sistemului radicular şi gradului de asigurare cu substanţe de rezervă, prin limitarea accesului substanţelor nutritive către sistemul radicular;
• micşorarea capacităţii de utilizare a apei;
• diminuarea vigorii de creştere a butucului;
• diminuarea diferenţierii recoltei pentru anul următor etc. 

Efectuarea repetată a inelării timp de câţiva ani poate reduce mărimea strugurilor şi durata de exploatare a plantaţiei. E important de menţionat faptul, că cu cât mai mult inelul rămâne necicatrizat, cu atât consecinţele negative sunt mai mari. 

Parametrii de bază după care se determină perioada optimă de efectuare a inelării în scop de accelerare a coacerii sunt: începutul schimbării culorii bobiţelor, ridicării zaharităţii, scăderii acidităţii şi diminuării fermităţii, adică începutul coacerii în pârgă.

Deoarece începutul coacerii în pârgă este un termen destul de relativ, pentru precizarea perioadei optime, deseori, ca indicator de bază se ia concentraţia substanţelor uscate în bobiţe.

Cercetările efectuate asupra soiurilor Black Emerald, Lora, Codreanca relevă faptul că perioada optimă a inelării în scopul accelerării coacerii este acumularea concentraţiei de 5-6% de substanţe uscate:

Inelarea în această fază a grăbit coacerea cu 3-10 zile la soiurile Lora şi Black Emerald, la soiul Codreanca accelerarea a fost nesemnificativă [10].

Citiți și despre Normarea inflorescenţelor, ciupitul şi polenizarea artificială la vița de vie.

1. Perez Camacho F. La uva de mesa. Madrid: Ediciones Mundi-Prensa, 1992.
2. Perstniov N. ş. a. Viticultură. Chişinău: Tipografia Centrală, 2000. 502 p.
3. Перстнёв Н. Д. Виноградaрство в приусадебном и городском хозяйстве. Пос. для любителей виноградa и вина. Кишинёв, 2012. 148 р.
4. Weaver R. Grape growing. New York: John Wiley&Sons, 1976. 371 p.
5. Di Lorenzo R., Gambino C., Scafidi P. Summer pruning in table grapes. In: Advances in Horticultural Science, N. 25 (3), 2011. p. 143-150.
6. Peacock B. A review of vine girdling. http://cetulare.ucanr.edu/files/81994.pdf
7. Fregoni M. Viticoltura di qualità. Verona: ed. L’Informatore Agrario SRL, 1998. 707 p.
8. Williams L., Ayars J. Water use of Thompson Seedless grapevines as affected by the application of gibberellic acid (GA₃) and trunk girdling – practices to increase berry size. In: Agricultural and Forest Meteorology, N. 129, 2005. p. 85-94.
9. Yamane T., Shibayama K. Effects of trunk girdling and crop load levels on fruit quality and root elongation in „Aki Queen” grapevines. In: J. Japan. Soc. Hort. Sci., N. 75 (6), 2006. p. 439-444.
10. Mihov D. Productivitatea plantaţiilor viticole şi calitatea strugurilor în funcţie de soi, aplicarea giberelinei (GA3) şi inciziei inelare, teză de doctor în ştiinţe agricole, Chişinău, 2015.