Așadar, ați decis să vă ocupați (sau poate deja o faceți) cu apicultura. Va fi aceasta o afacere în toată legea sau un hobby care doar să vă îndulcească viața? Nu contează. Încă mai aveți multe întrebări, iar una dintre acestea, dacă nu chiar cea mai importantă este: de ce echipamente și instrumente am nevoie?
Stupina (prisaca) – este locul pe care se află amplasate familiile de albine împreună cu stupii respectivi, cabana, șopronul, inventarul și instalațiile anexe.
La alegerea unei vetre bune de stupină trebuie ținut cont de 2 factori:
floră – (Trebuie să existe resurse melifere bogate pe o rază de 1000-1500m, deoarece ele sunt folosite pe timp mai puțin favorabil, în timp ce cele mai îndepărtate sunt vizitate numai pe timp foarte bun)
microclimat – (Se vor evita locurile unde vânturile bat puternic, mai ales dinspre nord, deoarece este periculos pentru iernarea familiilor de albine. De asemenea, locul nu trebuie să fie prea umed sau mlăștinos, dar să aibă surse de apă, să nu se afle în apropierea întreprinderilor).
Așezarea stupilor în prisacă trebuie făcută în așa fel ca să se evite rătăcirea albinelor, dar mai ales a mătcii ieșite la zborul de împerechere. Stupii se așază pe postamente la o înălțime de 30 – 50 cm de la sol, pentru a-i feri de umiditate, curenți reci iarna, temperatura solului vara și de atacul șoarecilor.
Echipamentul de protecţie al apicultorului
Masca apicolă este folosită pentru protejarea capului, feţei şi, în special, a ochilor de înţepăturile albinelor. Este realizată din materiale diferite (metal, ţesătură, plasă de sârmă sau plastic) şi are forme diferite.
Şalopeta este confecţionată dintr-o singură piesă de pânză, este de culoare albă şi are la încheiaturi, la mâini şi picioare elastice care strâng materialul pe lângă corp pentru a nu permite pătruderea albinelor. Oferă protecţie doar de la brâu în sus, pe lângă gât are fermuar prin care se poate ataşa o mască.
Cizmele apicole sunt din cauciuc şi protejează picioarele de înţepăturile albinelor.
Mănuşile apicole sunt fabricate din cauciuc subţire sau piele fină. Unele modele, pentru o mai bună protecţie a mâinii şi antebraţului, au ataşat material textil ce ajunge până aproape de cot, prevăzut la capăt cu elastic.
Afumătorul este folosit pentru a produce fum în timpul examinării familiilor de albine.
Adăposturi folosite în efectuarea diferitelor lucrări apicole
Cabana apicolă este un adăpost ce se execută din panouri demontabile din scânduri de lemn sau bucăţi de placaj, PFL, etc., şi este folosită îndeosebi în pastoral, pentru extragerea mierii, depozitarea diferitelor unelte şi recipiente (bidoane de miere, dălţi apicole, nuclee, etc.) precum şi pentru cazarea apicultorului pe timpul pastoralului.
Șopronul vă va servi pentru depozitarea echipamentelor cu gabarite mai mari care nu încap în cabană (extractor, stupii suplimentari, etc.)
Cortul apicol se foloseşte la examinarea coloniilor de albine în perioadele în care este pericol de furtişag sau la adăpostirea apicultorului pe timpul efectuării pastoralului. Are forme şi dimensiuni diferite şi este confecţionat, de regulă, din material textil impermeabil.
Unelte pentru extragerea, prelucrarea şi păstrarea mierii
Extractorul este un aparat care se foloseşte pentru extragerea mierii din faguri, fără a deteriora structura fagurilor prin tăiere, strivire, etc.
Strecurătoarea pentru filtrat mierea se foloseşte, la extragere, pentru strecurarea mierii de impurităţile de ceară şi păstură. Cu ajutorul unor tije se poate fix la robinetul extractorului.
Maturatorul de miere (zăcătoarea) este folosit pentru limpezirea şi păstrarea mierii. Se prezintă sub forma unui vas confecţionat din tablă galvanizată sau inox, având o capacitate de 300-1000l, prevăzut cu robinte pentru scurgerea mierii maturate, cu un conţinut de apă de max.18%, în butoaie sau alte recipiente destinate păstrării sau transportului.
Citește aici și despre cum se aranjează corect fagurii cu miere pentru hrana albinilor în perioada de iarnă.