Un proiect pentru realizarea unei pieţe digitale pentru producătorii locali din judeţul Arad a fost lansat, joi, cu ocazia deschiderii Târgului Agromalim, cel mai mare din ţară după Capitală, la care participă 270 de firme din România şi străinătate.
Agrobiznes este partener media al evenimentului.
Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad (CCIA), Gheorghe Seculici, a declarat, la deschiderea târgului, că noutatea ediţiei cu numărul 32 este introducerea unor obiective noi, precum promovarea valorilor locale arădene în context euroregional sau facilitarea unor instrumente de comunicare directă între producători şi beneficiari.
Seculici a afirmat că:
Aproximativ 270 de firme din România, Ungaria, Germania, Franţa, Olanda, Polonia, Cehia şi Bulgaria sunt prezente cu standuri la târg, iar în primele ore de după deschidere evenimentul a fost vizitat deja de mii de persoane. Organizatorii se aşteaptă ca până duminică, când târgul se încheie, să fie înregistraţi peste 20.000 de vizitatori.
Târgul prezintă utilaje noi, soluţii tehnice folosite în agricultură şi animalele de rasă din zona judeţului Arad.
Pe parcursul celor patru zile de desfăşurare, la Expo Arad vor avea loc şi zeci de conferinţe de specialitate despre oportunităţile de investiţii în sectorul agricol şi viticol.