Consumul mondial de grâu se îndreaptă spre cel mai mare declin anual din ultimele decenii, în condiţiile în care inflaţia galopantă îi forţează pe consumatori şi companii să utilizeze mai puţin grâu şi să-l înlocuiască cu alternative mai ieftine, transmite Reuters.
Este posibil ca în a doua jumătate a acestui an, consumatorii să se confrunte cu preţuri şi mai mari la grâu, având în vedere că importatorii, care până acum au intrat în posesia cargourilor cumpărate în urmă cu câteva luni la preţuri mai mici, vor începe să transfere, pe seama consumatorilor, costurile provocate de explozia preţurilor la grâu până la valori record în luna mai.
Analiştii şi traderii consultaţi de Reuters susţin că în perioada iulie-decembrie consumul mondial de grâu ar putea scădea cu 5%-8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, o contracţie mult mai mare decât cea de 1% prognozată de Departamentul american al Agriculturii.
Cotaţiile futures de referinţă la grâu au crescut cu 40% în acest an, atingând un nivel record în luna martie, pentru a se reduce recent, însă preţurile fizice rămân ridicate. De exemplu, livrările de grâu din regiunea Mării Negre sunt cotate la aproximativ 400-410 dolari pe tonă, inclusiv livrarea.
Chiar dacă au scăzut de la vârful de aproximativ 500 de dolari pe tonă atins în urmă cu câteva luni, ele rămân totuşi cu mult peste media de aproximativ 300 de dolari înregistrată anul trecut.
Printre ţările care ar putea avea probleme cu importurile de grâu se numără Yemen, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Etiopia, Afganistan şi Sri Lanka, a spus Erin Collier.
Pe măsură ce creştere costurilor afectează bugetele gospodăriilor, au început să apară proteste la nivel mondial, oamenii ieşind pe străzi în China, Malaezia, Italia, Africa de Sud şi Argentina.
În Indonezia, al doilea mare cumpărător mondial de grâu, consumul a scăzut deja în primele cinci luni ale anului şi un declin şi mai mare este aşteptat pentru restul anului pe măsură ce preţurile mari se transmit de-a lungul lanţului de aprovizionare.
Pe măsură ce consumatorii îşi reduc achiziţiile, brutarii şi producătorii de tăiţei au început să înlocuiască grâul cu orezul.
Potrivit acestuia, ultima dată când preţurile la făina de grâu au înregistrat o creştere semnificativă, consumul Indoneziei a scăzut cu 4,5%.
În timp ce preţurile la grâu au crescut, orezul vietnamez se vinde pentru aproximativ 404 dolari pe tonă, aproape nemodificat comparativ cu preţul înregistrat la finele lui 2021.
Preţurile mari la grâu modifică şi ingredientele utilizate de fermieri ca nutreţ pentru hrana animalelor. Organismul public FranceAgriMer prognozează că cererea pentru grâu de nutreţ ar putea scădea cu 13% până la 3,9 milioane de tone în 2022/23 faţă de 2021/22.
În Vietnam, una din pieţele de nutreţ cu cel mai puternic ritm de creştere, orezul înlocuieşte grâul. Un manager de achiziţie de la o companie de morărit din Ho Chi Minh City a spus că oficialii guvernamentali i-au cerut să găsească surse alternative pe fondul perturbării lanţurilor de aprovizionare.
Thailanda a majorat încă de la începutul acestui an cota pentru importurile de porumb, până la 600.000 de tone de la 54.700 de tone, şi de asemenea a redus taxele la import pentru a veni în sprijinul pieţei de nutreţuri, susţin traderii de la Bangkok.
Ca răspuns la modificarea situaţiei pe piaţa de nutreţuri, Departamentul american al Agriculturii şi-a revizuit recent estimările privind consumul mondial de grâu în anul agricol 2022/23 până la 784,22 milioane de tone, în scădere cu 1,77 milioane de tone faţă de estimările anterioare şi cu 6,29 milioane de tone mai puţin faţă de anul agricol precedent.