15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleDe ce se îngălbenesc frunzele la roșii. Cauze și tratament

De ce se îngălbenesc frunzele la roșii. Cauze și tratament

Pe parcursul vegetației roșiile pot fi afectate de diverse boli, dăunători sau alte probleme. În acest articol vom discuta despre:

  • De ce frunzele roșiilor se îngălbenesc
  • De ce frunzele răsadurilor de roșii se îngălbenesc și se usucă
  • Ce să faceți dacă frunzele superioare ale roșiilor se îngălbenesc
  • Cauzele îngălbenirii frunzelor inferioare ale roșiilor

De ce frunzele roșiilor se îngălbenesc

Dacă observați că frunzele inferioare ale roșiilor au început să se îngălbenească și să se ofilească, motivul poate fi una dintre următoarele probleme:

1. Nu respectați regimul de udare.

Atât umiditatea excesivă, cât și cea insuficientă sunt la fel de periculoase pentru roșii. Când solul este uscat, udați roșiile cu moderație.

‹ adv ›

Când regimul de irigare este restabilit și solul este afânat în mod regulat, plantele își vor reveni rapid.

În câmp deschis, în perioada de creștere a roșiilor, acestea sunt udate de 1-2 ori pe săptămână cu o rată de 5-12 litri pe metru pătrat sau 3-5 litri per plantă (în funcție de condițiile meteorologice și de umiditatea solului).

Dacă ați întârziat cu o udare, iar solul este foarte uscat, cantitatea de apă trebuie redusă la 0,8-1 l per plantă. În caz contrar, fructele pot începe să cadă sau să crape, iar planta va deveni deosebit de vulnerabilă la putregai.

Pe suprafețe mari, la irigarea prin aspersiune puteți lua în calcul următoarele norme de udare:

Norme de udare la irigarea prin picurare a legumelor:

2. Îmbolnăvirea roșiilor

Frunzele de tomate devin galbene atunci când sunt afectate de fuzarioză sau de alte boli. Pentru a salva recolta, trebuie să recunoașteți boala la timp și să realizați la timp tratamentele.

3. Plantei îi lipsesc oligoelemente și minerale

Uneori, plantele se îngălbenesc din cauza că le lipsesc anumite elemente. Plantele necesită aplicarea fertilizărilor faziale, atât pe cale radiculară, cât și foliară.

Plantele au nevoie de îngrășăminte complexe cu azot. Insuficiența acestui element ar putea provoca îngălbenirea frunzelor.

Carența de azot se manifestă prin îngălbenirea uniformă a plantei. Îngălbenirea începe cu frunzele mai mature, amplasate în partea de jos. Înălțimea plantei nu este afectată, însă lăstarii sunt mai rari, cu frunze mai puține.

Pentru a ameliora situația puteți aplica îngrășăminte foliare ce conțin azot și microelemente.

Pe suprafețe mici, puteți utiliza rețete populare de îngrășăminte sau utiliza îngrășămintele organice înainte de plantare pentru a evita formarea carenței.

Azotul se găsește în gunoi de grajd (0,5-1%), excremente de păsări (1-2,5%), compost (până la 1,5%). Pentru a îmbogăți solul cu azot, se seamănă siderate – de exemplu, leguminoase (lupin, trifoi, fasole, lucernă, măzăriche și altele).

Pe nodulii rădăcinilor acestor plante se înmulțesc bacteriile fixatoare de azot, care absorb azotul din aer și îl transformă în forme disponibile plantelor.

Când plantele capătă o cantitate suficientă de masă verde, ele sunt cosite și încorporate în sol la o adâncime de 5-7 cm sau tăiate la o adâncime de 2-3 cm în sol, astfel încât rădăcinile să rămână în sol, iar partea aeriană este lăsată la suprafață ca mulci.

Din remediile populare o soluție de frunze și rădăcini de tătăneasă ar putea ajuta planta să depășească carența de azot. Infuzie din frunze de tătăneasă (1 kg la 10 litri de apă, se lasă 4-5 zile) amestecată cu o cantitate mică de decoct de rădăcină de tătăneasă.

Concentratul rezultat este diluat cu apă într-un raport de 1:3 și pulverizate sau udate plantele de roșii. La fiecare 2-3 m se consumă o găleată de soluție.

4. Sistemul radicular al roșiilor este deteriorat

Problema poate fi ascunsă atât în ​​faptul că rădăcinile plantelor sunt mâncate de dăunători, cât și în faptul că ați deteriorat accidental rădăcinile atunci când au fost transplantate răsadurile în sol sau când ați afânat solul.

Dacă este vorba de deteriorare mecanică, îngălbenirea frunzelor se datorează faptului că planta își direcționează toată puterea în formarea de noi rădăcini adventive.

De îndată ce sistemul radicular își revine, frunzele își vor recăpăta culoarea verde sănătoasă.

Dacă rădăcinile sunt afectate de dăunători, este necesar să analizați mai bine condițiile din teren pentru a determina care anume sunt aceștia.

5. Umiditate prea mare în seră/solar

Nivelul optim de umiditate într-o seră sau solar pentru roșii este de 60, maxim 70%. Dacă aerul este prea umed, frunzele pot începe să se îngălbenească și să putrezească. Mai ales dacă temperatura din seră a scăzut sub cea recomandată.

În cazul roșiilor cultivate în câmp, cauzele apariției petelor pe frunze poate fi temperatura prea scăzută a aerului.

Această problemă este practic necunoscută roșiilor de seră, dar roșiile crescute în câmp în timpul unei răciri a timpului pot avea hipotermie, rezultatul căreia este îngălbenirea frunzelor.

De ce frunzele răsadurilor de roșii se îngălbenesc și chiar uneori se usucă

Îngălbenirea frunzelor răsadurilor de roșii poate fi produsă de erori de îngrijire sau condiții necorespunzătoare de creștere.

1. Recipient prea mic de creștere. Plantele semănate prea des nu au cum permite sistemului radicular al răsadurilor să se dezvolte normal. Și asta înseamnă că frunzele se vor îngălbeni și se vor ofili.

2. Udarea excesivă sau insuficientă. Pentru ca răsadurile să nu se usuce și să nu putrezească, udați-le moderat. Pentru producții mari e necesară irigarea regulată a plantelor. În perioadele cu temperaturi înalte se irigă zilnic, recomandabil prin picurare, dimineața devreme.

3. Hipotermie. Temperatura optimă pentru dezvoltarea răsadurilor de roșii 18…22°C.

Aflați mai multe Sfaturi la creșterea răsadului de legume. Temperaturi recomandate pe acest link.

4. Carența de azot. Pentru o creștere bună, răsadurile au nevoie de o cantitate suficientă de azot în sol. Dacă respectați toate condițiile de creștere recomandate, iar frunzele se îngălbenesc oricum, plantele pot avea nevoie de o fertilizare suplimentară cu azot.

5. Lipsa luminii. Fără lumină solară corespunzătoare, fotosinteza este imposibilă. Nu este surprinzător că răsadurile de roșii încep să se îngălbenească în camerele întunecate, iar în faza de fructificare insuficiența luminii determină legarea slabă a fructelor și scăderea considerabilă a producției.

Dacă în faza de coacere lumina e slabă, procesul se prelungește. Plantele se dezvoltă normal când intensitatea luminii e cuprinsă între 3000- 6000 de lucși.

6. Aciditatea solului. Orice problemă este mai ușor de prevenit decât de rezolvat. Prin urmare, este recomandabil să folosiți inițial amestec special pregătit pentru creșterea răsadurilor. Dacă s-a dovedit că solul din recipientele cu răsaduri este acid, situația poate fi corectată adăugând puțină cenușă.

Ce să faceți dacă frunzele superioare ale roșiilor se îngălbenesc

Dacă frunzele superioare ale roșiilor devin galbene, în timp ce frunzele inferioare rămân verzi, motivul este lipsa de nutrienți.

1. Carența de calciu. La un deficit de calciu, frunzele superioare devin galbene, vârfurile frunzelor sunt deformate, florile cad, pe fructe apar pete întunecate.

Dacă ați supraalimentat cu calcar solul înainte de plantare, ați exagerat cu îngrășăminte cu azot, care împiedică absorbția liberă a calciului, puteți corecta situația prin pulverizarea plantelor cu azotat de calciu (20 g per găleată de apă).

2. Carența de sulf. Insuficiența de sulf poate duce la lignificarea și subțierea tulpinilor, înroșirea nervurilor frunzelor și îngălbenirea treptată a frunzelor. În acest caz, roșiile sunt pulverizate cu o soluție de sulfat de magneziu (10 g la 10 litri de apă).

Află aici De ce crapă roșiile. Vezi 4 motive și cum le evităm.

3. Carența de fier. Un simptom al conținutului insuficient de fier în sol sunt petele galbene în centrul frunzei de roșii și de-a lungul nervurii medii.

Pentru a readuce plantele la o culoare sănătoasă, acestea sunt pulverizate cu o soluție 1% de sulfat feros sau chelat de fier. Puteți efectua și tratamentul rădăcinilor cu aceleași substanțe. Îngălbenirea ar trebui să dispară.

4. Carența de mangan. Semnele deficienței de mangan sunt similare cu cele ale deficitului de fier. Singura diferență este că culoarea nervurilor frunzei este galben-verzuie.

Pentru a restabili cantitatea necesară de mangan, tratamentul foliar se efectuează cu o soluție de 1% de permanganat de potasiu.

5. Carența de bor. Inițial, dacă plantele duc lipsă de bor, frunzele superioare păstrează o culoare verde, dar sunt deformate la bază. Dacă problema nu este soluționată, frunzele devin galbene, nervurile prind culoarea maro închis.

Pentru a preveni acest lucru, roșiile sunt pulverizate cu o soluție de acid boric (10 g la 10 litri de apă).

Cauzele îngălbenirii frunzelor inferioare ale roșiilor

Îngălbenirea frunzelor inferioare este mai puțin periculoasă decât îngălbenirea celor superioare, deoarece, nu indică întotdeauna o boală a plantei.

Adesea, planta scapă de frunzele mai bătrâne pentru a-și direcționa toate resursele către dezvoltarea fructelor.

Deci, pentru ca roșiile să se simtă bine, trebuie să urmați recomandările:

1. Udați plantele în mod regulat, dar moderat.

2. Evitați hipotermia.

3. Efectuați în timp util fertilizarea.

4. Combateți bolile și dăunătorii.

5. Completați deficiența de elemente. De exemplu, îngălbenirea primelor două perechi de frunze adevărate, care este însoțită de răsucirea lor în sus, poate indica o lipsă de molibden.

În acest caz, galbenul apare mai întâi sub formă de pete mici, apoi acoperă întreaga suprafață a frunzei. Nervurile frunzelor rămân verzi. Este necesar să se trateze roșiile cu o soluție de molibdat de amoniu (2 g la 10 litri de apă).

6. Defolierea. Frunzele inferioare îngălbenite se vor ofili mai devreme sau mai târziu și vor cădea singure, dar este mai bine să le îndepărtați dvs., astfel încât plantele să nu irosească nutrienții pentru ele.

Mai ales că ele pot fi și bolnave. Pentru a evita deteriorarea tulpinii roșiei, îndepărtați cu grijă frunzele. Pentru a face acest lucru, apăsați-le în jos, apoi spre tulpină și apoi trageți-le ușor în sus.

‹ adv ›

1 COMENTARIU

  1. Mulțumesc ptr. sfaturi. Chiar era nevoie de îmbunătățire a cunoștințelor în ceea ce privește prevenirea și combaterea bolilor la legume.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cum se utilizează fungicidele pe bază de microorganisme

Metodele de aplicare a fungicidelor pe bază de microorganisme...
‹ adv ›

De ce inflorescențele la conopidă devin brune

Conopida este o legumă apreciată, însă cultivarea acesteia poate veni cu provocări specifice. În acest articol discutăm despre principalele...

Cum fertilizăm solul toamna înainte de cartof

Toamna este cel mai bun moment pentru a investi în viitoarea cultură de cartofi: semănând îngrășăminte verzi sau aplicând...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole