Înfiinţarea unor societăţi mutuale de asigurări va fi o soluţie bună pentru fermieri, în condiţiile în care puţine companii din România oferă produse care să acopere cu adevărat nevoile acestora, fie din prudenţă excesivă, din lipsă de date sau din alte motive, a afirmat, luni, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, la un eveniment de specialitate.
„Un alt subiect la care aş vrea să mă refer sunt asigurările agricole, mai ales în condiţiile războiului din Ucraina ce implică două ţări care, împreună, furnizau mai mult de un sfert din nevoia de cereale a Europei. Agricultura din România are perspective mari de creştere. Din păcate, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu oferta de asigurări pentru acest domeniu. Din prudenţă excesivă, din lipsă de date sau din alte motive, puţine companii din România oferă produse care să acopere cu adevărat nevoile fermierilor şi este păcat pentru că avem pe piaţă companii care au experienţă mare pe acest segment la nivel internaţional”, a menţionat Cristian Roşu, la FIAR – Forumul Internaţional de Asigurări-Reasigurări.
El a subliniat că societăţi mutuale de asigurări funcţionează în agricultura din toate părţile dezvoltate ale Europei.
„Personal cred că, în timp, o soluţie pentru fermieri va fi înfiinţarea unor societăţi mutuale de asigurări. Expertiza firmelor dumneavoastră ar putea fi foarte utilă într-un astfel de context. Astfel de societăţi mutuale funcţionează în agricultura din toate părţile dezvoltate ale Europei şi îşi fac foarte bine treaba, iar prezenţa lor în piaţă nu presupune excluderea companiilor clasice de asigurări, ba chiar presupune o coabitare eficientă. Aceste câteva elemente care pot să creeze şi o anumită diversitate a produselor de asigurare, introducând în circuitul lor intermediari pe care nu trebuie să îi subestimăm nici ca activitate, nici ca prezenţă, nu pot să facă decât să creeze o încredere şi o apreciere mult mai corectă din partea consumatorilor produselor de asigurare”, a subliniat vicepreşedintele ASF.
În altă ordine de idei, acesta a făcut referire şi la importanţa educaţiei financiare.
„Este foarte important să facem acea consultanţă, să ne aplecăm spre nevoile consumatorului ca să-i oferim un produs corect şi complet – şi abia în acest moment putem să vorbim de o educaţie financiară şi de o servisare corectă a consumatorului de asigurări, să îi creăm încrederea în aceste produse. Există o reticenţă din partea consumatorului, mergând de la ideea că eu dau nişte bani şi nu se ştie dacă voi obţine ceea ce îmi doresc prin cumpărarea acestei poliţe”, a adăugat Roşu.