5.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticolePoziția Asociației Grânarii cu privire la sprijinul acordat fermierilor afectați de consecințele...

Poziția Asociației Grânarii cu privire la sprijinul acordat fermierilor afectați de consecințele războiului din Ucraina

Grânarii Iași, patronat și asociație non-profit a fermierilor din județele de est ale
României, salută propunerile europene structurate în favoarea fermierilor și a consumatorilor din statele membre, dar și a securității alimentare în ansamblul său, pe fondul războiului din Ucraina.

Acest subiect trebuie tratat cu maximă seriozitate, iar măsurile trebuie transpuse, în consecință, de către autoritățile române, după o amplă consultare cu asociațiile de profil.

Cu toate acestea, considerăm că cea mai înțeleaptă abordare ar fi cea bazată pe modelul
polonez care pledează pentru direcționarea subvențiilor către fermieri, în mod direct – un
exemplu, în acest sens, fiind schema de ajutor propusă pentru a-i ajuta să facă față scumpirilor la fertilizanți.

‹ adv ›

Membrii asociației noastre sunt deschiși la dialog și doresc să își prezinte întreaga disponibilitate față de reprezentanții Ministerului Agriculturii în privința revizuirii Planului Național Strategic în acord cu specificul național, cu recomandările Comisiei Europene, urmărind identificarea celor mai avantajoase soluții pentru fermierii și consumatorii români care, în mod evident, vor fi grav afectați de criza din proximitatea granițelor României.

În egală măsură, urmărim cu mare interes sesiunea parlamentară din aceste zile prin care
legislativul de la Bruxelles va solicita UE să ia măsuri pentru a atenua efectele grave ale
conflictului ruso-ucrainean asupra piețelor agricole și asupra aprovizionării cu alimente.

Deși considerăm că strategiile asociate Green Deal (Farm to Fork și Biodiversity) au un rol consistent în privința viitorului produselor agroalimentare, asociația noastră consideră că, în acest moment, securitatea alimentară trebuie să primeze în construcția politicilor publice europene și naționale, cel puțin pe termen scurt.

Astfel, în acestă sesiunea a Parlamentului European, Grânarii Iași sprijină amendamentele
008-012, fiind compatibile cu interesul național strategic și care vor fi supuse votului în data de 24 martie 2022.

Lista acestor amendamente este următoarea:

  • 47a. invită Comisia să revizuiască obiectivele și calendarul anumitor inițiative din cadrul Pactului verde european, în special Strategia „De la fermă la consumator” și Strategia privind biodiversitatea, pentru a se asigura că aplicarea lor nu duce la o pierdere a potențialului productiv al sectorului agroalimentar al UE și că nu pune în pericol securitatea alimentară europeană;
  • 47b. invită Comisia să suspende orice inițiativă legislativă nouă, în special în ceea ce privește Strategia „De la fermă la consumator” și Strategia privind biodiversitatea, care ar duce la o reducere a producției agricole, în special în ceea ce privește revizuirea Directivei privind utilizarea durabilă a pesticidelor, obiectivele de refacere a naturii și diligența necesară în cadrul lanțului de aprovizionare;
  • 47c. susține că obiectivele stabilite în Strategia „De la fermă la consumator” și în Strategia privind biodiversitatea trebuie analizate pe baza unei evaluări cuprinzătoare a impactului securității alimentare europene și a situației din țările învecinate și insistă ca aceste evaluări ale impactului să fie luate în considerare de către Comisie; îndeamnă Comisia să ia în considerare, în acest context, evaluările impactului deja publicate de institutele de cercetare recunoscute la nivel internațional;
  • 49a. consideră că, având în vedere condițiile actuale ale pieței, obiectivul ambițios de reducere cu 10 % a zonelor de producție nu poate fi pus în aplicare;
  • 26a. invită Comisia să acorde statelor membre flexibilitatea de a permite temporar fermierilor să cultive în zonele de interes ecologic, utilizând produse de protecție a plantelor și îngrășăminte, dacă este necesar.

În numele fermierilor din Patronatul și Asociația „Grânarii-dă-te pe Brazdă” Iași, Președinte ACCPT județul Iași, Ec., EMIL BĂLTEANU

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Demonstrații agricole în câmp, tehnică agrară de ultimă generație și show-uri live la prima ediție AGRIVENTURA

S-a încheiat prima ediție AGRIVENTURA - Sfatul Grânarilor 2022. Evenimentul, care s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, pe...

Joi începe SFATUL GRÂNARILOR – AGRIVENTURA 2022. Iată programul evenimentului

ASOCIAȚIA GRÂNARII organizează în perioada 30 iunie - 2 iulie prima ediție a evenimentului SFATUL GRÂNARILOR – AGRIVENTURA 2022....
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole