Sumele propuse şi suprafeţele pentru acordarea sprijinului cuplat vegetal la legume cultivate în spaţii protejate sunt mult diminuate şi total insuficiente în draftul Planului Naţional Strategic (PNS) 2023 – 2027, aflat în consultare publică pe site-ul Ministerului Agriculturii, avertizează reprezentanţii Uniunii Salvăm Ţăranul Român (USTR).
În aceste condiţii, organizaţia solicită „o întâlnire de urgenţă” cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, pentru a clarifica această situaţie.
În opinia agricultorilor, sumele sunt total insuficiente şi nu au ţinut cont nici de solicitările organizaţiei, care au propus o sumă de 15.000 euro/ha, la fel ca în alte state membre, şi nici de realităţile şi costurile mari şi foarte mari pe care le au cultivatorii de legume în spaţii protejate, atât pentru înfiinţarea culturilor cât şi pentru îngrijirea şi gestionarea procesului de producţie, la care se adaugă costurile cu construcţia şi mentenanţa spaţiilor protejate deja existente şi noilor solarii sau sere.
Uniunea Salvăm Ţăranul Român are 15 membri, organizaţii, federaţii şi cooperative agricole, cu precădere din sectorul vegetal.