11.6 C
București
vineri, 21 martie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBeneficiarii PNDR cu poliţe de asigurări de la City Insurance trebuie să...

Beneficiarii PNDR cu poliţe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliţă de asigurare

Beneficiarii Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) cu poliţe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliţă de asigurare, conform legislaţiei în vigoare, a anunţat marţi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Autoritatea de Supraveghere Financiară din România a retras autorizaţia de funcţionare a Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, prin Decizia nr. 1148/ 17.09.2021.

„Având în vedere această situaţie, reamintim obligativitatea beneficiarilor PNDR de a respecta prevederile articolului 23 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 49 din 23 octombrie 2015. Articolul prevede că societatea de asigurări emitentă a poliţei căreia îi este subordonată plata avansului – acolo unde este cazul, trebuie să fie autorizată, conform legislaţiei în vigoare”, se menţionează în comunicat.

‹ adv ›

Potrivit sursei citate, legislaţia în vigoare prevede că rămân valabile contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare-reasigurare City Insurance SA (City Insurance), producându-şi efectele până la data la care intervine una dintre următoarele situaţii: expirarea poliţei de asigurare la data menţionată în contractul de asigurare precum şi denunţarea contractului de asigurare de către asigurat (beneficiarul PNDR), printr-o notificare transmisă societăţii.

De asemenea, o altă situaţie este depăşirea perioadei de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului conform prevederilor legale.

„Concret, până la expirarea poliţei pe care o deţin, beneficiarii trebuie să prezinte Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) o poliţă de asigurare a avansului eliberată de o societate de asigurări autorizată. În acest sens, beneficiarii care au contractele de asigurare încheiate cu City Insurance trebuie să ia o decizie cu privire la aceasta şi să se asigure că nu vor rămâne fără un instrument de garantare valid, luând în calcul şi termenul de 90 de zile de la declararea definitivă a falimentului, dată care va fi anunţată public în perioada următoare”, se mai precizează în comunicat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară face, de asemenea, precizarea că toţi creditorii de asigurare beneficiază de protecţia Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) în vederea recuperării primelor plătite în avans sau a despăgubirilor datorate, conform contractelor de asigurare încheiate.

Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare – reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată în data de 27 septembrie, în Monitorul Oficial.

  • Citește despre ->
  • AFIR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR a prelungit până la 30 aprilie termenul depunerii cererilor de finanţare pe schema de energie

Termenul limită de depunere a cererilor de finanţare pentru...
‹ adv ›

AFIR va finanța investițiile în tehnologii și echipamente forestiere prin PS 2027

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe afir.ro, versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-24 – Investiții în tehnologii forestiere care îmbunătățesc reziliența...

AFIR a virat 158 de mil. de euro fermierilor și beneficiarilor din agricultură

Aproape 158 de milioane de euro au intrat în conturile fermierilor şi beneficiarilor investiţiilor, în intervalul 1 februarie -...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole