17 C
București
duminică, 6 octombrie, 2024

-

HomepageAdvCum conservi crimpingul - una dintre cele mai importante surse de energie...

Cum conservi crimpingul – una dintre cele mai importante surse de energie din hrana vacii

Porumbul crimping sau porumbul HM (high moisture = umiditate ridicată) sau pasta de porumb furnizează animalului aproape 80% din nevoile lui energetice şi circa 50% din cele proteice. Iar, acest „aliment” esențial în furajare, își poate păstra în timp (până la 2 ani), nealterate toate proprietățile, dacă este depozitat în silobag. 

Țara noastră este cunoscută ca fiind una cu tradiție, în ceea ce privește cultura de porumb. Chiar și într-un an secetos, cum a fost anul trecut, România a reușit să se claseze pe primul loc în UE în ceea ce privește suprafața cultivată (2,639 milioane ha) și locul doi, la producția realizată (10,15 milioane de tone), după cum arată datele de la Eurostat.

Pentru anul acesta, primele estimări de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că producția de porumb va fi în jurul valorii de 13,7 milioane de tone, deci mai mare cu 3,55 milioane tone, decât cea din 2020.

Porumb umed sau uscat?

Dintre toate cerealale, porumbul se introduce în cea mai mare proporție (aproximativ 80% din amestec) în hrana animalelor, în special a bovinelor și porcinelor. Asta pentru că, 1 kg boabe echivalează cu 1,17-1,30 unităţi nutritive şi conţine 70-80 g proteină digestibilă.

Folosirea cerealelor umede are mult mai multe avantaje, comparativ cu cele uscate. În primul rând, au o valoare energetică net superioară și apoi, o valoare nutritivă mult mai ridicată. Mai mult, studiile au arătat că nivelul de digestibilitate energetică al boabelor de porumb în stare umedă este cu 4 – 8% mai mare, decât cel al boabelor de porumb uscate.

Acest fapt, conduce la creşterea semnificativă a greutăţii animalelor, la reducerea timpului de sacrificare și la o greutate mai mare a carcasei.

De ce să stochezi crimpingul în silobag

Este important ca fermierul să acorde o atenție deosebită atât tehnologiei de recoltare a porumbului (care se face cu câteva săptămâni mai devreme, decât în mod tradițional, și la o umiditate mai mare, care poate depăși 30%), zdrobirii și aplatizării boabelor cu utilaje speciale, cât și asupra metodei de însilozare alese.

Silobag-ul s-a dovedit a fi una dintre metodele cele mai eficiente de conservare a crimping-ului. Este la îndemâna fermierior, ieftină, sigură (fără a exista riscul de contaminare în interiorul sacului) și ușoară de folosit. Perioada de depozitare a furajelor poate ajunge până la 2 ani, astfel că vacile vor avea asigurată hrana pentru un timp îndelungat.   

Mai mult, prin depozitarea în sistemul silobag, fermierii își reduc mare parte din costuri, precum cele cu personalul, transportul, cele de uscare sau facturile la electricitate.   

Concluziile graficului de mai sus:

  • la cheltuielile pentru 100 de tone de cereale, depozitate în saci, s-au economisit 8.435 euro/an;
  •  pentru 200 de tone s-au redus cu 10.265 euro/an;
  •  pentru 1.000 de tone s-au economisit până la 31.100 euro/an.

„Chiar dacă 2020 a fost un an secetos, fermierii au depozitat peste 5.000 de tone de crimping la nivel de țară, din care mai mult de jumătate sunt clienții noștri. Au existat situații, când aceștia nu au reușit să recolteze îndeajuns de mult porumb cât aveau nevoie pentru a asigura hrana animalelor pe o perioadă mai lungă, optând în schimb, să cumpere de la alți fermieri și apoi să depoziteze în silobag. Pentru anul acesta, estimăm că vor crește cantitățile de crimping din silobag cu aproximativ 30%, atât din perspectiva unui an agricol mai bun, cât și din prisma faptului că mare parte dintre fermieri s-au convins de eficiența acestui sistem de stocare”, ne-a explicat Narcis Ranghiuc, director general Grain Bags România.  

Ce spun crescătorii de animale care au depozitat crimping în silobag

Eliminarea pierderilor, a costurilor pentru uscare, păstrarea calităților crimpingului în interiorul sacului, dar și importanța crimpingului în furajarea vacii, prin gradul mare de digestibilitate – sunt doar o parte din aspectele care i-au convins pe fermerii care activează în zootehnie, că sistemul silobag este ideal de folosit în stocarea pastei de porumb.

Fermierii cumpără silobag-uri și în sistem de asociere

„Noi am început să folosim silobagul în urmă cu doi ani, mai ales pentru stocarea pastei de porumb. Aveam cinci fermieri care s-au asociat și care mai prestează servicii și către alți colegi din cadrul cooperativei. Porumb siloz nu am depozitat încă, dar este posibil ca de anul acesta, să depoziteze unii fermieri. Pot să vă zic că toți care folosesc sistemul acesta, pentru pasta de porumb, sunt extraordinar de mulțumiți, atât ca și metodă de conservare, cât și în ceea ce privește costurile. Mai sunt colegi care își doresc, ne gândim să mai luăm silobaguri prin cooperativă. Noi așa funcționăm, nu ne este frică de asociere”.

El a mai adăugat faptul că silobagul este „o metodă eficientă, care dă alternative fermierului care nu are infrastructură pentru a depozita anumite furaje. Dacă reușești să pui în balanță pierderile pe care le elimini, că nu se mai mucegăiește, că nu mai ai costuri de uscare, mă refer la porumb și pasta de porumb, silogabul nu este o alternativă de depozitare scumpă” – Ioan Oprița, director general Cooperativa Someș Arieș.

Silobag-ul, ca plan B când ai mult furaj de însilozat

„Silobag-ul este soluția noastră de rezervă, pentru că noi avem un efectiv de vaci destul de mare, de 2.000 de vaci, și facem undeva la 10.000-15.000 de tone de siloz în fiecare an. Iar, la un moment dat, ne lovim de problema spațiului la aceste silobaguri. Avem niște mașini de furajat autopropulsate care în general, merg și își iau tot din depozit, din silozuri și avem nevoie ca silobagurile să fie pe beton. În mare parte, le avem depozitate pe platfomă de beton și atunci avem o încărcare foarte ușoară” – Lucian Chelariu, șef de fermă la Panifcom.

Când pui crimping în furajul vacilor ești sigur ca procentul de digestie este de 99%

„Sistemul silobag m-a ajutat enorm în procesul de furajare a vacii de lapte. Cu ajutorul acestuia, am reușit să depozitez porumbul zdrobit sau crimpingul, care este unul dintre cele mai complexe produse, având cel mai înalt grad de asimilare. Atunci când pui crimping în furajul vacilor ești sigur ca procentul de digestie este de 99% și astfel, nu mai există pierderi. De asemenea, am preferat să așez acești saci uriași pe un pat de nisip și pietriș. În acest mod, îi pot descărca ușor, chiar  și atunci când plouă. Iar, stocarea am realizat-o și pe perioade mai mari de timp, gen de un an sau chiar doi ani”  – Alexandru Baciu, administrator Transliberta și vicepreședinte LAPAR.

Sursa foto: grainbags.ro

Grain Bags
Grain Bagshttps://grainbags.ro
Grain Bags - companie românească, înființată în anul 2015 și care furnizează soluția de depozitare în silobag.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Corteva – investiție de 25 mil. dolari în inovatorul de editare genetică Pairwise

Corteva va investi 25 de milioane de dolari pentru...

Dezinfecția aerului cu IONNY® – eficient și sigur

Dezinfecția aerului cu IONNY® are loc prin generarea de ioni activi care distrug o gamă largă de agenți patogeni,...

Mari fermieri din Europa se reunesc la RALF 2024 pentru a discuta viitorul agriculturii

Evenimentul din acest an, RALF 2024 – Romanian Agriculture Leadership Forum, va avea loc pe 7 și 8 noiembrie...

Grain Academy 2024 – Explorare profundă a sectorului cerealelor din Balcani și din regiunea Mării Negre, specific și oportunități

Analiză a dinamicii complexe de pe piețele de cereale din Balcani și regiunea Mării Negre Conferința Grain Academy 2024 va...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole