16.4 C
București
marți, 28 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMoşia de la Tohani invită la cules struguri pe cei care...

Moşia de la Tohani invită la cules struguri pe cei care doresc să afle cum se naşte vinul

Tohani România dă start la sezonul de cules în inima podgoriei de la Tohani, astfel, pe 25 septembrie şi 2 octombrie, îi invită la cules de struguri pe cei care îşi doresc să afle cum se naşte vinul şi de ce Tohani preţuieşte culesul manual pentru a desăvârşi vinul perfect, a anunţat joi compania.

Evenimentul face parte din strategia companiei de a deveni un jucător important pe segmentul enoturistic local, în care a investit 6 milioane de euro.

Potrivit surse citate, „culesul viei este deopotrivă o perioadă intensă pentru echipa Tohani, dar şi o sărbătoare.”

„Experienţa culesului este unică, la fel ca şi gustul vinurilor locale, iar noi ne dorim ca tot mai mulţi români să trăiască această experienţă”, a precizat Virgil Mândru, CEO Tohani România.

Astfel, cei care îşi doresc să participe la culesul viei la Moşia de la Tohani o pot face în urma înscrierii prealabile la eveniment. Apoi, în cadrul celor două sesiuni de cules din septembrie, participanţii, alături de Cosmin Tudoran, Profu’ de Vin, vor fi pregătiţi printr-un instructaj, având la dispoziţie o zi întreagă şi o vie bogată, gata de cules.

La fiecare cinci găleţi de struguri culese, cei care participă la experienţă vor primi o sticlă de vin Moşia de la Tohani. Pauzele vor fi presărate cu poveşti spuse de somelierul podgoriei chiar pe terasele viei şi degustări ale soiurilor ce au consacrat brandul Tohani.

„La Tohani credem cu tărie că vinul pe care îl facem poartă amprenta celor care l-au cules, aşa că fiecare strugure cules are valoare, fiecare boabă aleasă este importantă. Prin urmare, pe lângă investiţiile făcute în vie, investim în oamenii care desăvârşesc ceea ce se naşte în pământul moşiei de la Tohani. Am avut multe solicitări de a participa la culesul viei, iar anul acesta, odată cu extinderea noastră în zona de enoturism şi creşterea capacităţii de cazare, ne putem bucura din nou împreună de acest moment special, culesul viei”, a mai precizat Virgil Mândru.

Ziua de cules se va încheia cu un foc de tabără, muzică, o masă autentic românească şi vin care să completeze experienţa de cules în vie la moşia de la Tohani. Potrivit companiei, detalii legate de acest eveniment şi condiţiile de participare şi înscriere sunt disponibile pe site-ul Tohani Romania.

„Continuând strategia de a plasa Feteasca Neagră, cel mai vândut soi de vin roşu din România, pe harta internaţională a vinului, Tohani România a finalizat în 2021 prima parte a unui amplu proiect de investiţii în enoturism. Astfel, începând din luna iunie, capacitatea de cazare în cadrul complexului Tohani a crescut la 20 de camere, putând găzdui până la 40 de turişti”, se mai precizează în comunicat.

Investiţia totală în proiectul dedicat turismului a fost până acum de 5 milioane de euro.

„Sesiunile de cules în vie sunt o experienţă unică pentru cei care vor să descopere vinul în toate formele sale. Experienţa culesului nu poate să lipsească din ceea ce oferim celor care ne vizitează la Tohani iar transformarea sa într-o sărbătoare petrecută alături de cei care apreciază vinul născut la Tohani este o bucurie, dar şi o datorie pe care ne-o asumăm ca promotori ai vinului românesc”, a adăugat Virgil Mândru, CEO Tohani România.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Schema de reducere a accizei pentru motorina utilizată în agricultură continuă și în anul 2024

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale continuă și în anul...
‹ adv ›

Bihor: Cinci focare noi de PPA la porcii domestici înregistrate în ultima lună în judeţ, a anunţat DSVSA

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a informat, luni, că în ultima lună în judeţ au fost...

INHGA: Avertizări de inundaţii pe râuri din judeţele Constanţa, Caraş-Severin şi Mehedinţi, în orele următoare

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, avertizări Cod galben de inundaţii, valabile în...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole