Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început plăţile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026, suma ajungând la 155,26 milioane de lei.
Ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare se acordă unui număr de 9.863 beneficiari şi este în cuantum de 2,697 lei/litru.
Valoarea totală este de 155,26 milioane lei, aferentă unei cantităţi de motorină de 57,57 milioane de litri.
Cea mai mare parte din plăţi ajung la sectorul vegetal – 133,03 milioane de lei (49,33 milioane litri), urmat de sectorul zootehnic – 22,15 milioane de lei (8,21 milioane litri) şi sectorul îmbunătăţiri funciare – 72.820 lei (27.000 litri).
„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin intermediul centrelor judeţene, a demarat efectuarea plăţii ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 01 ianuarie – 31 martie 2026 (trimestrul I 2026), în conformitate cu HG nr.1174/2014 şi OMADR nr. 209/2026, cu modificările şi completările ulterioare. Valoarea ajutorului de stat şi cantităţile de motorină pentru trimestrul I/2026 au fost aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 209/31.07.2026”, se arată în comunicat.
Plăţile vor ajunge în conturile fermierilor în cursul săptămânii următoare.
Cantitatea anuală maximă de motorină ce poate fi decontată este de 410 milioane de litri/an, prevăzută în anexa la HG nr. 1174/2014 cu modificările şi completările ulterioare.













