25.5 C
București
luni, 29 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleINS: Prețurile produselor agricole au înregistrat o ușoară creștere în aprilie

INS: Prețurile produselor agricole au înregistrat o ușoară creștere în aprilie

Preţurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, pe fondul scumpirii produselor animale cu 12,45%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

„Această creştere s-a datorat produselor vegetale ale căror preţuri au avut o contribuţie de -3,03 puncte procentuale la evoluţia pe ansamblu a preţurilor produselor agricole. Produsele de origine animală au participat la această evoluţie a preţurilor cu 3,29 puncte procentuale”, se arată în buletinul statistic al preţurilor publicat recent.

Preţurile produselor vegetale au scăzut cu 4,12%. Această evoluţie a preţurilor înregistrată pe total produse vegetale în luna aprilie 2026, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, a fost determinată în principal, de scăderea preţurilor la varza de toamnă (-30,10%), cartofi (-27,94%), grâu (-9,25%), morcovi (-9,13%), varză timpurie şi de vară (-9,07%), porumb boabe (-6,65%) şi ceapă uscată (-5,89%).

‹ adv ›

Creşteri ale preţurilor au fost consemnate la mere de masă, cu 25,37%, rapiţă, cu 14,79%, floarea soarelui, cu 11,43%, orz şi orzoaică, +6,63%, fasole boabe, cu 5,51%, soia cu 1,95%.

În ceea ce priveşte preţurile produselor animale, acestea au crescut cu 12,45% în aprilie 2026, raportat la aprilie 2025. Evoluţia acestor preţuri s-a datorat în principal creşterii preţurilor la carne de ovine – în greutate vie cu 34,67%, ouă de găină cu 24,07%, carne de bovine – în greutate vie cu 21,01%, miere de albine cu 10,83%, carne de pasăre – în greutate vie cu 10,18%, lapte de vacă cu 1,62%.

Scăderi ale preţurilor au fost la carne de porcine – în greutate vie (-7,04%).

Rata inflaţiei în aprilie 2026 comparativ cu aceeaşi lună a anului 2025 a fost 10,7%.

‹ adv ›

Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 7,4%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 12,0%, iar tarifele serviciilor s-au mărit cu 13,0%.

În cadrul grupei de mărfuri alimentare, creşteri de preţuri s-au înregistrat pentru următoarele mărfuri: cacao şi cafea (+22,5%), ouă (+14,8%), zahăr, produse zaharoase şi miere de albine (+11,1%), fructe şi conserve din fructe (+9,6%), pâine, produse de franzelărie şi specialităţi (+9,0%), băuturi alcoolice (+7,9%), peşte şi conserve din peşte (+7,6%), lapte şi produse lactate (+6,9%), alte produse alimentare (+6,7%), carne, preparate şi conserve din carne, ulei, slănină, grăsimi (+6,0%), alte legume şi conserve de legume (+4,9%). Au scăzut preţurile pentru cartofi (-11,7%), fasole boabe şi alte leguminoase (-4,3%), produse de morărit (-3,8%).

  • Citește despre ->
  • INS
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

INS: Creștere a producției de carne la bovine și păsări; declin la porcine și ovine

Numărul sacrificărilor şi producţia de carne (greutatea în carcasă,...
‹ adv ›

INS: Parcul de tractoare și utilaje agricole a înregistrat noi creșteri în 2024

Parcul de tractoare şi maşini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârşitul anului 2024 la 564.088 de unităţi,...

INS: Toate efectivele de animale au crescut în 2025 faţă de 2024

Toate efectivele de animale şi păsări au crescut în 2025 comparativ cu anul precedent, România menţinându-se pe locul al...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole