Organizațiile COPA-COGECA își exprimă profunda îngrijorare față de noul impuls politic pentru finalizarea Acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Australia.
Reprezentanții agricultorilor și cooperativelor agricole avertizează că un asemenea demers riscă să pună o povară disproporționată pe umerii fermierilor europeni, în special în sectoare agricole sensibile.
Potrivit președintelui Copa, Massimiliano Giansanti, sectoare precum carnea de vită, carnea de oaie, zahărul și orezul sunt deja supuse unor presiuni extreme.
Costurile de producție ridicate, instabilitatea geopolitică și schimbările de politici interne au afectat profund echilibrul acestor domenii.
În plus, impactul cumulat al acordurilor comerciale succesive, inclusiv cel recent încheiat cu Mercosur, a redus capacitatea de rezistență a producătorilor europeni.
„Orice altă deschidere a pieței UE, chiar și sub forma contingentelor tarifare, va avea consecințe de durată asupra producției, prețurilor și viabilității exploatațiilor agricole din întreaga Europă”, a subliniat acesta.
Reprezentanții organizațiilor atrag atenția că până și o creștere aparent modestă a accesului pe piață poate destabiliza considerabil piețele europene, în contextul vulnerabilităților deja existente.
Uniunea Europeană reprezintă o piață de aproximativ 450 de milioane de consumatori, în timp ce piața internă australiană numără în jur de 28 de milioane.
Acest dezechilibru structural ar crea, prin definiție, un avantaj net pentru exporturile australiene, amplificând presiunea concurențială asupra fermierilor europeni.
Președintele Cogeca, Lennart Nilsson, a formulat o critică directă la adresa modului în care este tratată agricultura în negocierile comerciale:
„Se așteaptă de la agricultorii și cooperativele din UE să asigure securitatea alimentară, durabilitatea, obiectivele climatice și vitalitatea rurală și, în același timp, să absoarbă impactul cumulat al concesiunilor comerciale decise în alte sfere politice. O astfel de abordare nu este coerentă și nu poate fi susținută pe termen lung”.
COPA-COGECA solicită Comisiei Europene recunoașterea explicită a sensibilității acestor sectoare și asigurarea unui rezultat echilibrat pentru agricultură în cadrul acordului UE–Australia.
Acordul riscă să afecteze producția, investițiile și perspectivele agriculturii europene.
Într-un moment în care fermierii sunt chemați să livreze mai mult, cu standarde mai înalte și costuri tot mai mari, organizațiile de reprezentare transmit un mesaj ferm: agricultura europeană nu mai poate absorbi noi concesii fără garanții solide privind echilibrul și protejarea sectoarelor vulnerabile.













