2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleTăieri, tratamente la arbuști fructiferi toamna

Tăieri, tratamente la arbuști fructiferi toamna

Lucrările de toamnă la arbuști fructiferi precum zmeurul, murul, agrișul, coacăzul roșu și negru se axează pe câteva aspecte importante despre care vom vorbi în acest articol și anume:

  • Tăierile sanitare de toamnă a arbuștilor fructiferi;
  • Tratamente de toamnă la arbuștii fructiferi;
  • Fertilizarea de toamnă la arbuștii fructiferi.

Tăieri de toamnă la arbuști fructiferi

Tăierile sunt lucrări indispensabile în plantațiile de arbuști fructiferi. Aceste operațiuni tehnologice au ca scop facilitarea lucrărilor de întreținere și favorizarea fructificării.

Tăierile de toamnă au rolul principal de a aerisi tufa prin înlăturarea tulpinilor bolnave, traumate, celor bătrâne sau care îndesesc excesiv planta.

‹ adv ›

Numărul prea mare de tulpini şi lăstari anuali lăsaţi să crească liber se umbresc reciproc, iluminarea în interiorul tufelor este insuficientă, devine dificilă efectuarea lucrărilor de întreţinere (recoltarea, tratamentele fitosanitare), iar în interiorul tufei se formează fructe de o calitate inferioară, slab colorate, se creează un mediu favorabil pentru dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor.

Astfel, la zmeur și mur, care au tulpinile aeriene bienale, adică în primul an cresc, iar în anul al II-lea rodesc, apoi se usucă, se recomandă:

  • Tăierea tulpinilor de 2 ani care au fructificat deja, obligatoriu de la nivelul solului;
  • Înlăturarea tulpinilor de 1 an care sunt prea subțiri și slabe, cât și cele traumate mecanic sau bolnave.

Aici puteți afla mai multe despre Lucrări de toamnă obligatorii în plantațiile de zmeur și mur.

În cazul arbuștilor de agriș, coacăz negru și roșu tăierile sanitare de toamnă se bazează pe:

  • Tăierea lăstarilor care tind să crească în interiorul coroanei sau spre pământ și a celor uscați sau afectați de boli;
  • Selectarea tulpinilor de rod. Cele care au avut o creștere bună se păstrează, cele slabe, cu o creștere de până la 15 cm, sunt îndepărtate;
  • Tăieri de întinerire a plantei. Pentru a menține un echilibru favorabil dintre creștere și fructificare se elimină de la bază tulpinile cu vârsta mai mare de 5-6 ani.

Ați putea găsi mai multe informații și în următoarele articole: „Tăierile la agriș – când și cum se realizează corect” și „Cum îngrijim coacăzul negru și roșu primăvara

Tratamente de toamnă la arbuști fructiferi

Tratamentele de toamnă au drept scop combaterea ciupercilor și bacteriilor care pot povoca boli grave plantelor, precum și combaterea insectelor, acarienilor intrați în stadiul de iernare.

Aceste tratamente trebuie efectuate atunci când condițiile meteorologice ne permit și anume, când avem temperaturi de peste 5°C, fără vânt sau ploaie.

Cât mai curând după efectuarea tăierilor, pentru cicatrizare se aplică 1-2 tratamente cu un fungicid pe bază de cupru.

În timpul repausului vegetativ se fac 1-2 tratamente cu produse pe bază de sulf.

De asemenea, după căderea frunzelor se recomandă afânarea mecanică a solului cu scopul de a diminua efectivul insectelor dăunătoare şi a agenţilor patogeni.

Fertilizarea de toamnă la arbuștii fructiferi

Fertilizarea de întreţinere se realizează în funcţie de fertilitatea solului, condiţiile climatice ale anului respectiv, de vigoarea vegetativă a plantelor și, nu în ultimul rând, de diagnoza foliară.

Pentru fertilizări echilibrate este obligatorie realizarea analizei solului.

În general, în cazul lipsei irigării și secetelor, fertilizarea de toamnă la arbuști fructiferi ar trebui evitată. În special, nu este recomandată toamna fertilizarea cu azot, deoarece azotul este deosebit de predispus levigării.

De bază toamna sunt fertilizările cu îngrășăminte din grupul fosfor-potasiu mineral PK (de exemplu: superfosfatul, sarea de potasiu, sulfatul de potasiu), precum și cele organice ca cenușa, compostul, gunoiul de grajd bine pregătit.

Aceste îngrășăminte se aplică începând din septembrie și până la început de noiembrie. Ele contribuie la întărirea imunitatății plantelor, favorizează maturizarea lemnului și creșterea rădăcinilor.

fertilizari toamna arbuști fructiferi
Fertilizanți minerali aplicați înainte de afânarea solului.

Orientativ, începând cu anul 4, se recomandă de introdus sub arătură, la adâncime de 12-15 cm, odată în trei-patru ani, 20-30 t/ha gunoi de grajd şi P60-90, K90-120.

Îngrășămintele minerale cu fosfor și potasiu se folosesc împreună, iar cele organice – ca supliment.

Fertilizarea organică de întreţinere poate asigura un echilibru de nutriţie a plantelor şi un nivel de fertilitate a solului corespunzător în toată perioada menţinerii plantaţiei pe acelaşi teren.

În perioada de repaus, toamna târziu sau în cursul iernii, se aplică o fertilizare de bază prin încorporarea unui îngrășământ organic. Acesta nu se spală și se descompune treptat oferind plantei substanțele nutritive necesare.

Cu acest scop se utilizează gunoiul de grajd bine descompus de la fermele de bovine. Alte tipuri de îngrăşământ organice recomandate la sunt gunoiul de pasăre, în cantitate de 10 tone/ha, gunoiul de cal, 25-30 tone/ha, gunoiul de ovine, circa 10- 15 tone/ha.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Lucrări și tratamente la arbuști fructiferi primăvara

Calitatea și cantitatea recoltei de zmeure, coacăze, agrișe, mure...
‹ adv ›

Tăieri la afin – când, cum și de ce se realizează

Afinul este un arbust fructifer apreciat pentru fructele sale – afine.  Soiurile cultivate au o durată de viață destul...

Tratamente și lucrări la arbuști fructiferi toamna

Lucrările de toamnă la arbuștii fructiferi precum zmeurul, murul, agrișul, coacăzul roșu și negru se axează pe câteva aspecte...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole