25.5 C
București
vineri, 8 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleArad: În zona Nădlac, 80% din producţia de porumb este compromisă de...

Arad: În zona Nădlac, 80% din producţia de porumb este compromisă de secetă şi arşiţă

Aproximativ 80% din producţia de porumb este compromisă de secetă şi arşiţă, în zona Nădlac, unde sunt cele mai fertile terenuri agricole din judeţul Arad, fermierii afirmând că vor obţine undeva la 2,5 tone la hectar, faţă de 12 tone cât este producţia normală a zonei.

Preşedintele Asociaţiei „Ţăranul Nădlăcan”, Gheorghe Porubsky, a declarat, marţi, că pe fondul caniculei prelungite, cu zile în care s-au înregistrat peste 40 de grade la umbră, porumbul s-a copt prea repede, fără ca plantele să fie dezvoltate suficient.

‹ adv ›

El a spus că în ultimele trei luni în zonă au căzut foarte puţine precipitaţii, iar seceta a compromis dezvoltarea porumbului pe suprafeţe mari.

„După anul 2022, care a fost cel mai catastrofal din istoria pe care o cunoaştem privind producţia, cu pierderi de peste 90%, acesta este al doilea an ca dimensiune a pagubelor provocate de secetă.

Dacă în 2022 problema a fost seceta prelungită, acum şi arşiţa şi-a spus cuvântul. Vom avea o producţie de porumb undeva la 15-20% din cantităţile normale pentru zona noastră.

Ne temem că în viitorul apropiat vor fi tot mai mulţi ani cu astfel de calamităţi, dacă ţinem cont de schimbările climatice. Singura şansă să mai facem agricultură la Nădlac, pe terenurile acestea foarte fertile, este ca statul să ne ajute să refacem sistemele de irigaţii, care nu mai funcţionează de 25 de ani.

În ultimii ani am primit doar promisiuni de la ANIF Bucureşti şi Ministerul Agriculturii, am avut întâlniri repetate pentru a le prezenta situaţia, dar nu s-a făcut nimic concret”, a declarat Porubsky.

El a precizat că în zona Nădlac au fost cultivate cu porumb aproximativ 4.500 de hectare de terenuri ale fermierilor.

Mulţi fermieri din Nădlac au renunţat încă de anul trecut să mai cultive porumb şi s-au reorientat către sorg, o plantă rezistentă la lipsa apei, care îşi are originea în Africa.

Tot în zonă, unii proprietari de terenuri au ales să renunţe la porumb pentru a împăduri suprafeţele, plantând stejari şi frasin.

‹ adv ›

În zonă nu există sisteme de irigaţii, iar în judeţul Arad doar aproximativ 8.000 de hectare din suprafaţa arabilă de 350.000 de hectare pot fi irigate, cu ajutorul celor două staţii de pompare situate la Semlac şi Păuliş.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Eurostat: România, Italia şi Bulgaria – statele UE cele mai afectate de secetă în 2024

Suprafaţa afectată de secetă în Uniunea Europeană a crescut...
‹ adv ›

Sorgul câștigă teren în Polonia, dar interzicerea S-metolaclorului complică tehnologia de cultură

În ultimii ani, sorgul a căpătat o importanță tot mai mare pe câmpurile din Polonia, ajungând să ocupe aproape...

Seceta a afectat până la 70% din culturile agricole de primăvară din Timiș

Seceta din ultimele trei luni a afectat între 40% și 70% din culturile agricole din județul Timiș, înființate în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole