Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) a decis amânarea acţiunilor de protest ce trebuiau să aibă loc începând de luni, 27 mai 2024, pentru a se delimita de orice acţiuni care pot fi interpretate sau speculate politic în această perioadă de campanie electorală.
Potrivit sursei citate, lista revendicărilor urgente la care „fermierii doresc urgent soluţii şi termene clare de rezolvare” a fost depusă pe masa autorităţilor, urmând ca în următoarea perioadă să fie continuate discuţiile, pe calea dialogului civil, pentru apărarea drepturilor membrilor organizaţiei.
Cu toate acestea, organizaţia a solicitat autorităţilor să dea dovadă de responsabilitate şi să răspundă solicitărilor fermierilor prin acţiuni concrete, deoarece „agricultura este fundamentul unei economii sănătoase şi al securităţii alimentare”.
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România este o structură profesională federativă înfiinţată în anul 2012, formată din producători agricoli şi reprezentanţi ai lanţului profesional agricol din România.
Forumul APPR furnizează asistenţă tehnică, economică şi legislativă pentru membrii şi organizaţiile profesionale ale fermierilor din România, şi face parte din Confederaţia Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari ţări producătoare de porumb din Europa.