7.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProiect: Operatorii din sectorul agroalimentar vor avea obligaţia de a întreprinde măsuri...

Proiect: Operatorii din sectorul agroalimentar vor avea obligaţia de a întreprinde măsuri de prevenire a risipei alimentare

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

„Prezentul proiect vizează amendarea cadrului juridic în domeniul risipei alimentare prin introducerea caracterului obligatoriu pentru toţi operatorii din sectorul agroalimentar de a întreprinde măsuri de prevenire a risipei alimentare în vederea îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă asumate, la nivel european şi internaţional, de către România”.

Proiectul de act normativ prevede, printre altele, sporirea gradului de conştientizare şi responsabilizare a operatorilor economici asupra necesităţii de a se implica în lupta împotriva risipei alimentare; creşterea cantităţii de alimente ce fac obiectul donării; elaborarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare; asigurarea unei gestionări şi monitorizări eficiente a măsurilor de prevenire şi reducere a risipei alimentare, prin crearea Platformei naţionale pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a normelor metodologice de aplicare a Legii 217/2016, operatorii economici vor avea următoarele obligaţii:

‹ adv ›
  • să implementeze cel puţin două măsuri/acţiuni de prevenire a risipei alimentare, înainte de a dispune neutralizarea deşeurilor alimentare generate;
  • să încarce, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent, în Platforma naţională pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare, planurile anuale de diminuare a risipei alimentare;
  • să încarce, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent, în Platforma naţională pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare, rapoartele anuale privind cantitatea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit, atât agenţii economici recunoscuţi ca receptori, cât şi agenţii economici donatori.

Potrivit Comisiei Europene, pierderile şi risipa de alimente sporesc riscul de insecuritate alimentară şi afectează mediul, iar reducerea risipei de alimente este necesară în lupta cu schimbările climatice.

Aceasta este responsabilă de circa 16% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din sistemul alimentar al UE, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Conform Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, producerea şi transportul alimentelor care sunt ulterior aruncate reprezintă 8% din emisiile de gaze cu efect de seră globale.

Printre obiectivele strategiei „De la fermă la consumator” se numără etichetarea mai clară a datelor de expirare pentru a contribui la reducerea risipei alimentare.

În cadrul acestei strategii, Comisia va investiga, de asemenea, pierderile de alimente de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare cu alimente.

„Date fiind preocupările existente la nivelul instituţiilor europene privind îndeplinirea obiectivului de dezvoltare durabilă al Organizaţiei Naţiunilor Unite de a reduce la jumătate, până în 2030, risipa de alimente pe cap de locuitor, România, în calitate de parte semnatară a Acordului de la Paris încheiat la 12 decembrie 2015, care a confirmat, alături de celelalte state membre UE, precum şi de statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), atingerea obiectivului de reducere cu 50% a risipei de alimente, până în anul 2030, prevăzut în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, a adoptat în anul 2016 un cadru juridic voluntar”, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.

Însă lipsa reglementării risipei alimentare, la nivel european, coroborată cu caracterul voluntar al Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la nivel naţional, şi interesul scăzut al operatorilor economici de a se implica în mecanismul de donare de alimente a determinat modificarea/completarea/amendarea cadrului juridic specific diminuării risipei de alimente.

Astfel, cadrul juridic naţional specific diminuării risipei de alimente, reprezentat de Legea nr. 217/2016, republicată, cu modificările şi completările ulterioare a fost amendat prin Legea nr. 49/2024, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 225 din 18.03.2024, în scopul creşterii eficienţei implementării acestuia.

Elementul definitoriu adus prin Legea nr. 49/2024 constă în introducerea caracterului obligatoriu pentru toţi operatorii din sectorul agroalimentar de a întreprinde măsuri de prevenire a risipei alimentare în vederea îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă asumate, la nivel european şi internaţional, de către România, relevă sursa citată.

„Având în vedere faptul că punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 49/2024 ar presupune modificarea şi/sau completarea substanţială a Normelor de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 51/2019, pentru a fi respectate prevederile art. 61 alin.(1) teza finală din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară elaborarea unei noi hotărâri a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare şi abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 51/2019, fapt pentru care la nivelul MADR a fost constituit un grup de lucru cu reprezentanţi ai: Ministerului Finanţelor, Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut...
‹ adv ›

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...

Ajutorul de minimis pentru legumele din spații protejate, prelungit până pe 18 noiembrie 2024

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a decis, joi, prelungirea până la data de 18 noiembrie a termenului...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole