Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, pe o suprafață de peste 6,3 milioane de hectare, în 2.352 de unități administrativ-teritoriale (UAT).
De la începutul anului, ANCPI a eliberat peste 239.922 de noi cărți funciare. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și din fonduri europene nerambursabile.
ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități în 233 de UAT-uri, din totalul de 3.181 UAT-uri și în peste 25.763 de sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de peste 5,4 milioane de hectare.
Dintre acestea, 110 comune au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR 2014 – 2020.
Astfel, până la data de 03 aprilie 2024, prin programele derulate, ANCPI a deschis 6.860.544 de noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni.
În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 577 de localități, dintre care 538 de comune beneficiază de fonduri europene.
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,56 milioane de hectare (79%).
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.
Până în decembrie 2023, ANCPI a fost beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020.
Proiectul a completat obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.
Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.
Realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților cu fonduri europene va continua, deoarece proiectul a fost etapizat, potrivit Legii nr. 338/2023. Astfel, finanțarea cu fonduri europene a lucrărilor de cadastru sistematic este inclusă în Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027.
Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web, ANCPI.
Bună ziua
De mult nu mai cred în „basme”,știți de ce:
Zmeul zmeilor are prea multe slugi,birocrați,balauri cu multe capete ,leneși și indolenți,foarte fioroși cu „prostimea”.
Cazul 1:
De ceva ani buni,în localitatea unde locuiesc ,încerc sa fac gratuit cadastrul intravilan.
Răspuns:
Nu suntem în programul UE
Nu avem bani
Scârbit și obosit,arunc la gunoi,frumosul buzdugan .
Cazul doi:
Ìn Petelea,jud.Mureș am moștenit un teren extravilan. Uraaa!,sunt boier bogat,vând și îmi recondiționez casa…vise și aici balaurii au multe capete.
Suntem ~10 „fericiți” moștenitori care vor totul pe „tava”…
Exemplu:
Ptr terenul extravilan f bun ptr exploatarea pietrișului,o firmă …ne-a cumpărat parcelele în timp f scurt.
Deci se poate învinge birocrația,cu ce preț nu știu?
Dacă știam aplicam metoda în cazul terenului extravilan din „Tigănie”.
Aici un întreprinzător a ridicat ilegal o casă ,cu acordul tacit a tuturor zmeilor.
Culmea birocrației, noi plătim impozitul sub amenințarea blocării pensiei și alți profita de…
Și aici am încercat ,(ce nu am încercat!) cadastru gratuit…și aici au câștigat cei „destepti”
Și atunci revin și spun:Nu cred în basmul acesta.
Morala:
Sunt obligat de crunta soartă să-i las fiului meu ,moștenire(de la boierii Văcărești mi-se trage..): cadastru gratuit și 25 lei impozit ptr…
PS:
.DONEZ TERENUL DIN PETELEA,condiția este să facă „cadastrul gratuit”