Temperaturile generoase din ultima perioadă au scos viticultorii în plantații pentru a realiza tăierile în uscat, dar și pentru a pregăti vița-de-vie pentru noul sezon viticol.
Unii producători au început tăierile în luna decembrie, deși specialiștii susțin că tăierile trebuie începute în a treia decadă a lunii ianuarie, atunci când este puțin probabil să se mai înregistreze geruri ce pot afecta vița-de-vie.
Sergiu Tutovan, consultant în agricultură, în special în creșterea strugurilor de masă, a menționat pentru Agrobiznes că, viticultorii ar trebui să-și stabilească o regulă și să efectueze analiza corzilor pentru a aprecia viabilitatea ochilor și pentru a vedea cum este amplasată recolta.
‹ adv ›
Specialistul atrage atenția asupra faptului că, fermierii ar trebuie să vadă dacă corzile s-au maturizat corespunzător, pentru că sunt situații unde acest lucru nu s-a realizat din cauza protecției necorespunzătoare sau plantația a fost supraîncărcată.
Tot aici, Sergiu Tutovan, recomandă ca la soiurile de masă să se realizeze sistemul de tăiere lung, atunci când sunt deja 8-10 ochi, pentru că cei mai frumoși struguri se amplasează începând cu ochiul 5 și în sus.
După tăieri se recomandă efectuarea unui tratament cu cupru, care asigură protecția contra bacteriozelor, rujeolei infecțioase, antracnozei, pătarea neagră, ce este foarte des întâlnită în ultimii ani.
Sergiu Tutovan este de părere că, primul tratament trebuie realizat cu produse din grupa strobilurinelor, la dimensiunea lăstarului verde de 3-5 cm.
Viticultorii sunt îndemnați să nu neglijeze normarea corectă a recoltei, care este un aspect extrem de important.
Informare privind starea de sănătate a plantaţiilor viticole şi efectul condiţiilor climatice asupra derulării fenofazelor (dezmugurit, înflorit, creşterea lăstarilor...
Informare privind starea de sănătate a plantaţiilor viticole şi efectul condiţiilor climatice asupra derulării fenofazelor (dezmugurit, înflorit, creşterea lăstarilor...
Mulțumesc pentru informații!