7.8 C
București
duminică, 3 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Agricultorii au blocat mai multe puncte de trecere a graniţei dintre...

Reuters: Agricultorii au blocat mai multe puncte de trecere a graniţei dintre Belgia şi Olanda

Agricultorii au blocat mai multe puncte de trecere a graniţei dintre Belgia şi Olanda, au anunţat vineri centre de infotrafic din cele două ţări. Acţiunea vine în continuarea protestelor împotriva creşterii taxelor şi preţurilor, împotriva importurilor ieftine şi a birocraţiei, consemnează Reuters.

Unul dintre punctele blocate este cel spre Anvers (Antwerpen), al doilea cel mai mare oraş din Belgia şi gazda celui de-al doilea cel mai mare port din Europa, potrivit unui mesaj difuzat pe reţeaua X.

Media locale au relatat că protestele au început joi seara de partea belgiană, mai târziu alăturându-li-se şi fermieri olandezi.

‹ adv ›

Autorităţile olandeze au sfătuit publicul să nu călătorească vineri spre Belgia, dacă este posibil.

În vestul Belgiei, agricultorii blochează de câteva zile circulaţia camioanelor înspre şi dinspre portul Zeebrugge, aproape 2.000 de camioane fiind blocate, potrivit postului flamand VRT. Poliţia locală a precizat că le furnizează şoferilor alimente şi materiale sanitare.

Şi agricultorii din alte părţi din Europa sunt nemulţumiţi, inclusiv Germania, Polonia, Grecia, Portugalia şi România, denunţând impactul măsurilor climatice ale UE asupra agriculturii, dar şi acceptarea de importuri ucrainene ieftine pentru a contribui la efortul de război al Kievului, menţionează Reuters.

Aflat joi la Bruxelles pentru summitul la care s-a decis acordarea unui nou sprijin financiar pentru Ucraina, premierul ungar Viktor Orban, care a stat de vorbă cu fermieri care protestau în capitala belgiană, a afirmat vineri în interviul săptămânal radiodifuzat că la summit s-a discutat intens şi despre această problemă şi mai mulţi lideri au cerut Comisiei Europene să nu permită importuri agricole ucrainene.

Este incorect faţă de agricultorii europeni că „Bruxellesul a introdus reglementări care cresc tot mai mult costul producţiei, permiţând totodată importul de produse din ţări unde nu se aplică aceste reguli”, a subliniat el.

Viktor Orban a menţionat că s-a întâlnit cu agricultori care demonstrau la Bruxelles şi că aceştia le-au cerut polonezilor, slovacilor şi ungurilor să blocheze transporturile ucrainene la graniţa Europei.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Noi proteste ale fermierilor europeni. Tractoarele se întorc în centrul Bruxellesului

Sindicatele franceze și spaniole invită fermierii să blocheze granița...
‹ adv ›

Producătorii agricoli amână acţiunile de protest programate începând cu 27 mai

Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) a decis amânarea acţiunilor de protest ce trebuiau să aibă...

AFP: Fermierii polonezi au blocat două puncte de trecere a frontierei cu Germania

Fermierii polonezi au reluat acţiunile de blocare a frontierei cu Germania, interzicând accesul la două importante puncte de trecere,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole