-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDPA: Noi cerințe pentru comercializarea borcanelor de miere în UE

DPA: Noi cerințe pentru comercializarea borcanelor de miere în UE

Negociatorii din statele membre UE şi de la Parlamentul European au convenit ca în viitor borcanele de miere să fie etichetate clar cu ţara de origine, transmite DPA.

Ei au ajuns marţi noaptea la un acord provizoriu asupra aşa-numitelor „directive privind micul dejun”.

Până acum, doar amestecurile de miere trebuiau etichetate, pentru a preciza dacă sunt sau nu originare din UE. În viitor, va trebui menţionată ponderea de miere din fiecare ţară. De asemenea, legislaţia este menită să prevină amestecul de miere falsă cu produsul original.

„În urma studiilor de fezabilitate şi pentru a limita fraudele, Comisia Europeană trebuie să propună un cod unic de identificare sau o tehnică similară pentru a putea stabili traseul mierii de la apicultori la consumatori.

De asemenea, s-a convenit că ar trebui înfiinţată o platformă de experţi la nivelul UE pentru colectarea de informaţii în vederea îmbunătăţirii controalelor, detectarea falsificării mierii şi furnizarea de recomandări pentru un sistem de trasabilitate care să permită stabilirea traseului mierii de la apicultori sau de la importatori”, se arată în comunicatul publicat după finalizarea negocierilor.

‹ adv ›

„Directivele privind micul dejun” conţin noi reglementări referitoare la sucul de fructe şi dulceaţă. În viitor, sucurile de fructe vor putea avea eticheta „conţinut redus de zahăr” dacă cel puţin 30% din zahărul natural este înlocuit. Totuşi, nu trebuie folosiţi îndulcitori.

De asemenea, legislaţia stabileşte că cel puţin 450 grame de fructe trebuie folosite pentru a face un kilogram de dulceaţă.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

România a semnat șase certificate sanitar-veterinare pentru exporturi de animale și produse agroalimentare în Libia

Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și...
‹ adv ›

Polonia devine principala rută feroviară pentru cerealele ucrainene la începutul lunii octombrie

Polonia a devenit, la începutul lunii octombrie, principala destinație pentru transportul feroviar al cerealelor ucrainene prin punctele de frontieră...

INS: Crește producția de carne de porc și pasăre, dar scade cea de bovine și ovine

Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă (producţia de carne - n.r.) au crescut la porcine şi la păsări, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole