Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Cele trei principale sindicate agricole spaniole au anunţat marţi că se alătură mişcării de protest a agricultorilor europeni, cu o serie de mobilizări ce vor avea loc pe întreg cuprinsul Spaniei în săptămânile următoare, transmite France Presse.
Acestea cer relaxarea şi simplificarea politicii agricole comune a UE, precum şi un „plan de acţiune ambiţios” atât la nivel european, cât şi în Spania.
Aceste produse extracomunitare nu respectă regulile europene de mediu şi provoacă o concurenţă neloială care ameninţă viabilitatea a mii de exploataţii agricole în Spania şi în Europa, amintesc aceleaşi sindicate.
Protestele agricultorilor europeni s-au înmulţit în statele UE, cele mai radicale fiind în Franţa, unde protestatarii blochează începând de luni cu tractoarele opt axe rutiere în jurul Parisului.
Agricultorii europeni sunt nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene (scutite de obligaţia respectării standardelor europene) şi de creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.
Spania este, alături de Franţa sau Polonia, una dintre principalele puteri agricole europene. Dar această ţară, care produce o mare parte din fructele şi legumele consumate în UE, se confruntă de trei ani cu o secetă puternică ce a afectat numeroase exploataţii agricole şi a redus nivelul recoltelor, în special a celor de măsline şi cereale.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.