Veverița (Sciurus vulgaris) este un rozător mic, adaptat la viața arboricolă. În mod natural populează pădurile de conifere și de foioase. Fiind însă un animal sociabil, deseori, se stabilește în parcuri și grădini private, fapt ce pe unii grădinari îi sperie, iar pe alții îi bucură.
În acest articol, realizat în cadrul rubricii „Știai că?”, vom explica mai multe despre modul de viață al veveriței și despre avantajele sau dezavantajele aflării ei în grădină.
Veverița – informații, descriere
Veverița este un animal rozător mic care are în medie o lungime cap – coadă de 30-40 cm. Coada stufoasă, acoperită cu peri lungi este aproape egală cu dimensiunea corpului, curbată, orientată în sus sau ținută în prelungirea corpului.
Greutatea atât a femelelor cât și a masculilor de veveriță nu depășește 500 g.
Corpul veverițelor este zvelt, gâtul bine diferențiat, botul alungit, urechile mari, terminate cu smocuri de păr, care iarna devin mai dese și mai lungi.
Veverița are patru picioare: picioarele din față sunt mai scurte decât cele din spate, care au labele mai lungi și mai înguste, terminate cu gheare robuste și ascuțite.
Veverițele din regiunea noastră prezintă variații individuale de culoare de la roșcat, spre brun-întunecat până la negru.
Veverițele sunt destul de prolifice, fiind capabile să dea naștere la 1 – 3 generații de pui anual. Perioada de reproducere începe cu primele luni ale anului și durează până la sfârșitul verii.
Gestația durează 6 săptămâni, iar numărul de pui aduși pe lume în urma unei sarcini normale este de 2 – 7 pui. După un an de la naștere, veverițele tinere ating maturitatea sexuală.
La întrebarea Cât trăiește o veveriță?, putem răspunde că durata medie de viață a unei veverițe în habitatul lor natural este de 5 – 7 ani, iar în condiții de laborator s-a demonstrat că veverița poate trăi 8 – 10 ani.
Citește și Aricii – utili în grădină. Ce mănâncă, cum îi atragem.
Ce mănâncă veverița
Încă din copilărie, ne apare imaginea clasică a unei veverițe cu alune sau nuci în lăbuțe. E adevărat, că veverițele consumă preponderent hrană de origine vegetală, însă nu sunt complet fitofage.
Consumă adesea semințe de conifere, nuci, alune, ghinzi, fructe de pădure. Primăvara devreme, când cele menționate sunt de negăsit, veverițele le înlocuiesc cu lăstari tineri, frunze sau scoarță unor copaci.
În timpul verii, dieta lor se schimbă, veverițele mănâncă animale foarte mici, insecte, larve, ouă de la păsările mici. De asemenea, consumă fructe de pădure, rădăcini și ciuperci.
Își fac provizii nu doar toamna, ci și de fiecare dată când au ocazia. Se crede că veverițele uită în mod regulat de „ascunzătorile” lor, ceea ce contribuie la răspândirea speciilor de arbori și arbuști.
V-ar putea fi util și articolul Cârtița și orbetele – diferențe, daune și beneficii.
Avantajele și dezavantele aflării veveriței în grădină
Veverița este unul dintre cele mai comune animale sălbatice care se stabilește cu ușurință în apropierea oamenilor și în grădini.
Deseori au o reputație proastă, fiind acuzate că provoacă daune evidente, mâncând rădăcinile, florile, tulpinile și alte părți a plantelor cultivate.
Cu toate acestea, veverițele au o mare contribuție în controlul dăunătorilor.
Deoarece, după cum am menționat mai sus, veverițele sunt omnivore și se hrănesc cu unele insecte și vertebrate mici din grădină ca: melci, limacși, viermi, șoareci, insecte dăunătoare (coropâșnițe, cărăbuși ș.a.) și larvele lor.
Acest fapt ajută mult la reducerea utilizării de substanțe chimice și menținerea grădinii într-un mod prietenos cu natura.
Dacă însă aceste animale creează daune considerabile în grădină și se cer ținute la distanță, există câteva soluții pentru a le descuraja să se apropie de plantele de cultură.
Una dintre ele este cultivarea unor plante cu miros respingător pentru veverițe, spre exemplu: gălbenelele și narcisele. Plantarea acestora pe perimetrul grădinii ar putea ajuta să le mențină la distanță.
O altă soluție sunt animalele de companie ca pisicile și câinii, de care veverițele se feresc.
Important să reținem că diversitatea în grădină contribuie la menținerea echilibrului ecologic din acest miniecositem, astfel fiecare vietate își are rostul ei.
