27.1 C
București
miercuri, 20 august, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFonduri disponibile pentru formarea profesională prin PS PAC 2027, începând din 20...

Fonduri disponibile pentru formarea profesională prin PS PAC 2027, începând din 20 noiembrie 2023

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare prin intervenţia DR-37 Transfer de cunoştinţe din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027) în perioada 20 noiembrie, ora 9:00 – 22 martie 2024, ora 16:00.

Potrivit AFIR, alocarea stabilită pentru această sesiune este în valoare de 1,8 milioane de euro. Fondurile alocate prin intervenţia DR-37 se acordă sunt sub forma unor costuri unitare standard, pentru rambursarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor realizate de către furnizorii de formare profesională, beneficiarii direcţi ai acestei finanţări.

‹ adv ›

În cadrul intervenţiei DR-37 sunt prevăzute trei variante de Cost Unitar Standard (CUS), respectiv pentru întâlniri faţă în faţă cu cazare (CUS – A), cu o valoare de 94 euro/ persoană/ zi, pentru întâlniri faţă în faţă fără cazare (CUS – B), cu o valoare de 67 euro/ persoană/ zi şi respectiv pentru întâlniri online (CUS – C), cu o valoare de 21 euro/ persoană/ zi.

Pentru primul apel de selecţie lansat în cadrul acestei intervenţii au fost stabilite două domenii de formare profesională, respectiv domeniul „Eco-Scheme” – obligatoriu, prin care vor fi instruiţi fermierii, în special beneficiarii schemelor finanţate prin Pilonul I al PAC pentru climă, mediu şi bunăstarea animalelor şi domeniul „Cunoştinţe în materie de mediu, climă şi eficienţă a utilizării resurselor în cadrul exploataţiilor agricole”, care se adresează în special beneficiarilor finanţărilor de agro-mediu şi climă şi agricultură ecologică.

Durata cursurilor va fi de 3 zile pentru primul domeniu şi de 5 zile pentru ambele domenii, inclusiv activităţile practice prevăzute şi se adresează fermierilor din România.

Pragul de calitate prestabilit este de 50 puncte.

‹ adv ›

Furnizorii de formare profesională pot fi entităţi/ consorţii publice sau private, care activează în domeniul formării profesionale şi care îndeplinesc toate condiţiile de eligibilitate. Aceştia se pot înregistra pe platformă în mod continuu în vederea înscrierii în Registrul furnizorilor eligibili de servicii de formare profesională (registrul va fi disponibil pe www.afir.ro printr-o aplicaţie distinctă).

Furnizorii de formare profesională interesaţi de depunerea de cereri de înregistrare şi cereri de finanţare se vor înscrie on-line, accesând următorul link.

Pentru întocmirea documentaţiei necesare depunerii cererilor de finanţare, solicitanţii au la dispoziţie Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, disponibile pe pagina oficială de internet a Agenţiei afir.ro, la secţiunea Finanţare. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR va finanţa procesarea produselor agricole prin PS 2027

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va finanţa procesarea...
‹ adv ›

AFIR: plăți nerambursabile de 121,98 mil. euro către fermieri, procesatori şi autorităţi locale în iulie

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit, în perioada 1–28 iulie, fonduri nerambursabile de 121,98 milioane de euro...

Chesnoiu: Propunerea CE riscă să afecteze grav dezvoltarea rurală în România

Propunerea Comisiei Europene privind noul cadru financiar pentru agricultură şi dezvoltare rurală nu reflectă în mod realist nevoile sectorului...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole