13.6 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleComisia Europeană: Creşterea economiei UE va fi mai lentă decât s-a estimat

Comisia Europeană: Creşterea economiei UE va fi mai lentă decât s-a estimat

Comisia Europeană (CE) a publicat miercuri previziunile economice de toamnă, în care a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei UE şi a zonei euro în 2023 şi 2024, pe fondul pierderii dinamismului, transmit DPA şi Bloomberg.

„Acesta este un an dificil pentru economia UE, al cărei ritm de creştere a fost frânat de impactul războiului din Ucraina, de cererea globală slabă şi de inflaţia ridicată”, a declarat vicepreşedintele CE, Valdis Dombrovskis.

În 2023, PIB-ul UE şi al zonei euro ar urma să crească cu 0,6%, mai puţin cu 0,2 puncte procentuale decât estima anterior Comisia Europeană.

„În urma creşterii extrem de slabe din acest an, ne aşteptăm la o redresare modestă în 2024, sprijinită de piaţa solidă a forţei de muncă şi atenuarea inflaţiei”, a explicat Dombrovskis.

În 2024, Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere a economiei UE de 1,3%, şi a zonei euro de 1,2%. Deşi presiunile provocate de inflaţia şi dobânzile ridicate se atenuează, PIB-ul UE şi al zonei euro ar urma să crească cu 1,7% şi, respectiv, cu 1,6% în 2025.

‹ adv ›

În zona euro, rata anuală a inflaţiei ar urma să scadă de la 5,6% în 2023 la 3,2% în 2024, în timp ce în UE rata anuală a inflaţiei ar urma să scadă de la 6,5% în 2023 la 3,5% în 2024.

Germania, cea mai mare economie din UE, ar urma să se contracte cu 0,3% în 2023 şi să crească cu 0,8% în 2024 şi cu 1,2% în 2025.

În cazul Ucrainei, care vrea să adere la UE, Comisia Europeană se aşteaptă la un avans de 4,8% în 2023 şi de 3,7% în 2024, după un declin de 29% în 2022, în urma invaziei ruseşti.

De asemenea, Comisia Europeană avertizează că în ultimele luni au sporit incertitudinile şi riscurile cu care se confruntă blocul comunitar.

„Încă ne confruntăm cu incertitudini ridicate geopolitice, acum agravate de conflictul din Orientul Mijlociu”, a afirmat comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni.

Acesta a cerut statelor membre UE să implementeze reforme şi investiţii în linie cu politicile UE, pentru a face economiile blocului comunitar mai reziliente. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

UE investeşte 380 mln de euro în proiecte care sprijină tranziţia verde

Comisia Europeană a acordat luni peste 380 de milioane...
‹ adv ›

CE a aprobat schema României de 500 mln de euro pentru sprijinirea investiţiilor în producţia de biocombustibili

Comisia Europeană a anunţat luni că a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, schema României, în...

Regulamentul UE privind defrișările – Comisia Europeană cere încă 12 luni pentru tranziție

Având în vedere feedback-ul primit de la partenerii internaționali cu privire la stadiul pregătirilor, Comisia Europeană propune acordarea unui timp suplimentar...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole