11.3 C
București
vineri, 19 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDan Motreanu: Peste 60% din solurile europene sunt nesănătoase şi se degradează...

Dan Motreanu: Peste 60% din solurile europene sunt nesănătoase şi se degradează continuu, iar România este puternic afectată de acest fenomen

Peste 60% din solurile europene sunt nesănătoase şi se degradează continuu, iar România este puternic afectată de acest fenomen, afirmă europarlamentarul român Dan Motreanu. El face trimitere la un audit al Curţii de Conturi Europene, care arată că „statele membre, în colaborare cu Comisia, nu au elaborat măsuri ţintite către regiunile cu soluri degradate şi nici nu au asigurat finanţare suficientă”.

„Peste 60% din solurile europene sunt nesănătoase şi se degradează continuu, iar România este puternic afectată de acest fenomen. Uniunea Europeană înregistrează pagube de peste 50 de miliarde de euro din cauza solurilor degradate”, a scris pe Facebook, europarlamentarul liberal Dan Motreanu.

El anunţă că va aborda această chesitune în grupul PPE şi va depune amendamente la propunerea Comisiei Europene privind protejarea solurilor. Motreanu a participat la lucrările Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a Parlamentului European, unde Curtea de Conturi a prezentat rezultatele analizei eforturilor UE pentru gestionarea durabilă a solului.

Statele membre nu au elaborat măsuri

Potrivit lui Motreanu, auditul indică faptul că:

„Politica Agricolă Comună dispune de o serie de instrumente menite să încurajeze îmbunătăţirea gestionării solului, precum standardele de ecocondiţionalitate sau măsurile voluntare cum ar fi sprijinirea investiţiilor în agricultura de precizie”.

„Cu toate acestea, statele membre, în colaborare cu Comisia, nu au elaborat măsuri ţintite către regiunile cu soluri degradate şi nici nu au asigurat finanţare suficientă pentru o gestionare durabilă a solului. Nu s-au îndeplinit obiectivele Directivei privind nitraţii, în special din lipsa datelor pentru indicatorii-cheie privind utilizarea gunoiului de grajd. De asemenea, statele membre au finanţat prea puţine măsuri de gestionare a gunoiului de grajd”, se mai arată în raportul Curţii de Conturi, potrivit lui Motreanu.

Delăsare din partea Comisiei

De asemenea, instituţia menţionează că, „din cauza cerinţelor adesea neambiţioase ale standardelor şi a direcţionării limitate la nivel naţional, instrumentele europene disponibile nu au fost utilizate suficient, dar există în continuare posibilităţi considerabile de îmbunătăţire a sănătăţii solului”.

„Pentru mine şi PPE, aceste concluzii arată clar o lipsă de informare suficientă la toate nivelurile de decizie europene privind importanţa solurilor sănătoase, o delăsare din partea Comisiei privind prioritizarea unei gestionări durabile a acestei resurse neregenerabile în politicile europene şi o lipsă de direcţionare a fondurilor şi măsurilor către zonele care au cea mai mare nevoie”, a mai transmis Motreanu.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Seceta din Thailanda ameninţă aprovizionarea mondială cu zahăr şi orez

Thailanda pregăteşte planuri de rezervă pentru a face faţă unei secete potenţiale, care ar putea dura mai mulţi ani...

Buzău: Culturile de porumb vor fi înlocuite cu cele de sorg din cauza secetei

Culturile de porumb din judeţul Buzău încep să fie înlocuite cu cele de sorg, o specie populară în Africa,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole