-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleOPEC estimează că emisiile de CO2 în sectorul energetic vor creşte cu...

OPEC estimează că emisiile de CO2 în sectorul energetic vor creşte cu 4% până în 2035

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) estimează că emisiile de CO2 generate de sectorul energetic la nivel mondial vor continua să crească până în 2035, când vor atinge un vârf de 35,7 miliarde tone, cu 4,08% mai mult decât în prezent, după care vor începe să scadă treptat, relatează agenţia EFE.

Aceste calcule, prezentate luni la Riad de către OPEC, se bazează pe un scenariu în care combustibilii fosili vor continua să reprezinte principala sursă de energie la nivel global cel puţin până în 2045.

În raportul anual „Perspectivele pieţei petroliere mondiale 2023” (WOO 2023), experţii organizaţiei preconizează o creştere susţinută a consumului de petrol şi gaze până aproape de mijlocul secolului, deşi, de asemenea, prevăd o majorare a surselor de energie regenerabilă, în aceeaşi perioadă.

„În termeni absoluţi, emisiile de dioxid de carbon relaţionate cu energia au atins aproximativ 34,3 miliarde tone în 2022 şi se estimează că vor ajunge la un vârf de 35,7 miliarde tone în 2023”, semnalează raportul.

„Ulterior, se preconizează că vor scădea lent”, astfel încât în 2045 vor totaliza 34 miliarde tone, adaugă sursa citată.

‹ adv ›

Prespectiva implică, în total, o reducere clară dacă se face o comparaţie cu evoluţia din ultimii 20 de ani, însă OPEC admite că nu este suficientă pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice, al cărui scop este limitarea la 1,5 grade a încălzirii Planetei.

„Este nevoie de mai multe eforturi pentru a accelera scăderea până la niveluri în concordanţă cu obiectivele Acordului de la Paris”, recunoaşte organizaţia în raport.

În special în India şi alte ţări asiatice, precum şi în naţiunile africane şi în „o serie de mari economii în curs de dezvoltare din America Latină”, emisiile de CO2 vor fi impulsionate de creşterea populaţiei, dezvoltarea economică şi eforturile pentru îmbunătăţirea nivelului de acces la energie şi eradicarea sărăciei energetice, subliniază documentul.

În schimb, se estimează că principalele ţări industrializate şi China vor reuşi să îşi reducă emisiile datorită dezvoltării şi introducerii de tehnologii de capturare a carbonului şi de surse de energie alternative, inclusiv cea nucleară şi hidrogenul. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Kernel își extinde capacitatea de depozitare cu 40.000 de tone printr-o nouă soluție modulară

Holdingul agricol ucrainean Kernel și-a extins capacitatea de depozitare a cerealelor...
‹ adv ›

China intră mai puternic pe piața pirioxasulfonului. Noua fabrică ar putea intensifica concurența la nivel global

Compania chineză Anhui Jiuyi a început producția de pirioxasulfon, cu o capacitate de 600 de tone pe an, consolidând poziția producătorilor chinezi...

Peste 100 de producători participă la „Zilele Recoltei” 2026, la Iași

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași organizează, în perioada 3–4 octombrie 2026, cea de-a V-a ediție...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole