Consiliul de Administrație al companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a avizat semnarea de către companie a contractului de achiziție a activelor combinatului de îngrășăminte Azomureș, contra unei sume de până la circa 69 milioane euro, notează profit.ro.
„Prețul tranzacției este format din: 46,459 milioane euro, la care se adaugă nu mai mult de 49,80 milioane lei, reprezentând valoarea contabilă a consumabilelor și materiilor prime, precum și nu mai mult de 68,78 milioane lei, reprezentând echivalentul costurilor necesare menținerii activității în perioada dintre semnarea contractului și data finalizării tranzacției, conform bugetului prevăzut în contract″, adică până la 69 milioane euro în total, a transmis Romgaz.
Prețul tranzacției este plătibil integral la data finalizării tranzacției, în anumite condiții, conform prevederilor contractuale.
Compania a anunțat finalizarea negocierilor purtate cu Azomureș SA și avizarea de către Consiliul de Administrație al Romgaz a semnării contractului privind achiziția tuturor activelor ce concură la activitatea de producție a Azomureș, precum și preluarea contractelor și angajaților necesari continuării activității combinatului.
Contractul avut în vedere are ca obiect transferul către Romgaz a activității de producție a îngrășămintelor agricole și a produselor industriale conexe desfășurate de Azomurș, ca ansamblu economic funcțional, independent din punct de vedere tehnic și capabil să permită reluarea și continuarea activităților de producție.
„Avizul Consiliului de Administrație a reprezentat o etapă necesară semnării contractului aferent tranzacției care urmează să fie supus aprobării de către adunarea generală ordinară a acționarilor (AGOA)″, a precizat Romgaz.
Finalizarea tranzacției, inclusiv transferul efectiv al activelor, contractelor și angajaților avuți în vedere, urmează a se realiza ulterior, sub rezerva aprobării AGOA Romgaz și a îndeplinirii celorlalte condiții suspensive prevăzute în contract, respectiv obținerea deciziei necondiționate a Consiliului Concurenței și a aprobării necondiționate a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD).
Contractul include declarații, garanții, mecanisme de despăgubire și mecanisme escrow, în limitele și condițiile prevăzute contractual.
„Scopul tranzacției este diversificarea activității grupului Romgaz, valorificarea gazului natural în activități industriale cu valoare adăugată ridicată și crearea premiselor pentru continuarea activității combinatului. Tranzacția contribuie la extinderea și diversificarea activității grupului Romgaz prin integrarea unei activități industriale conexe utilizării gazului natural ca materie primă″, mai arată Romgaz.
„Una dintre negocierile importante din ultimele luni a vizat salvarea Azomureș, prin Romgaz. Este un pas important pentru a reporni industria de îngrășăminte chimice din România, esențială pentru agricultură și pentru economia noastră. Valorificarea gazului din Marea Neagră în interesul economiei românești se poate face mai bine prin procesarea acestuia în industria națională, începând de anul viitor.
Folosirea lui în producția internă de îngrășăminte pentru agricultură înseamnă mai multă independență economică, prețuri mai stabile pentru fermieri și, foarte important, salvarea și protejarea locurilor de muncă din centrul țării. Acordul de principiu dintre Romgaz și Azomureș înseamnă menținerea în funcțiune a celei mai mari capacități industriale din acest domeniu. Preluarea efectivă se va face în următoarele 3-4 luni, după obținerea tuturor aprobărilor.
Pentru Guvernul României, valorificarea superioară a gazului din Marea Neagră, prin procesarea acestuia în industriile naționale, a fost o prioritate în aceste luni. Se cuvine să mulțumesc conducerii Romgaz pentru derularea, în mod profesionist, a acestor negocieri. Așa cum am spus și în postarea de mulțumire, cei doi directori se numără printre oamenii serioși pe care i-am cunoscut în aceste 10 luni. Dacă am avea astfel de conduceri în mai multe companii de stat, lucrurile ar merge mai bine”, transmitea anterior premierul demis Ilie Bolojan.
În martie, combinatul Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, parte a grupului elvețian Ameropa, a declanșat procedura de concediere colectivă, simultan cu conservarea platformei industriale, de la Târgu Mureș.
Conducerea Azomureș transmitea că discuțiile cu autoritățile române și cu compania de stat Romgaz continuă, în încercarea de a găsi o soluție pentru menținerea capacității industriale a combinatului.
Combinatul Azomureș a anunțat anterior că va trimite în șomaj tehnic circa 600 de angajați, iar contractele majore de mentenanță și servicii vor fi suspendate sau reduse semnificativ, ceea ce va afecta direct peste 1.500 de angajați ai contractorilor.
Compania semnala totodată atunci că Romgaz nu a depus o ofertă de preluare a combinatului, așa cum indica inițial.
Azomureș are circa 1.000 de angajați. Recent, cum a anunțat Profit.ro, Legislativul a luat o primă decizie privind declararea industriei îngrășămintelor chimice drept infrastructură critică, urmând să beneficieze de protecția legală a statului, în cobtextul în care combinatul Azomureș se află în dificultate și urmează a fi preluat de Romgaz.
Noul proiect face un pas în plus și acordă o serie de facilități investițiilor noi inclusiv în industria îngrășămintelor chimice, facilități care s-ar aplica și în cazul unei investiții a Romgaz la Azomureș.













