-

HomepageAdvBanca Transilvania lansează pentru fermieri creditul „De 5 ori APIA”

Banca Transilvania lansează pentru fermieri creditul „De 5 ori APIA”

Banca Transilvania lansează Creditul De 5 ori APIA, destinat finanţării culturilor agricole şi creşterii animalelor, prin care fermierii pot obţine până la de 5 ori valoarea unui credit anual APIA, conform unui comunicat al băncii.

Datorită parteneriatului BT cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), clienţii nu trebuie să prezinte alte garanţii pentru un astfel de împrumut, garanţiile FGCR acoperind până la 80% din valoarea finanţărilor.

Aceste credite acordate în baza subvenţiilor APIA cresc accesul fermierilor la finanţări prin majorarea perioadei de acordare şi prin extinderea categoriilor de beneficiar. Finanţările sunt acordate pe 5 ani, în loc de 3 ani, cum este Creditul De 3 ori APIA şi se adresează inclusiv fermierilor cu activitate în zootehnie.

Noul credit, obţinut în baza adeverinţei APIA şi cu garanţia FGCR, înseamnă 90% din subvenţia APIA pentru următorii 5 ani; are dobândă ROBOR 6M + 2%, la care se adaugă 1% comision de acordare şi comisionul aferent garanţiei fondului; garanţiile FGCR acoperă până la 80% din valoarea finanţărilor.

Pentru fermierii care au accesat deja Creditul De 3 ori APIA Sector Vegetal, banca poate suplimenta plafonul până la nivelul maxim al Creditului De 5 ori APIA.

Fermierii pot aplica inclusiv online pentru un credit, pe finantariagricole.ro.

„În acest an, BT a acordat peste 3.600 de credite în valoare de peste 2,6 miliarde lei, din care peste 350 milioane de lei reprezintă împrumuturile APIA. Angajamentul nostru este să contribuim la modernizarea agriculturii prin finanţare, specializare şi tehnologizare”, declară Sorin Ignat, director Agribusiness, Banca Transilvania.

Banca Transilvania are peste 30.000 de clienţi agribusiness, iar valoarea totală a finanţărilor pentru clienţii agribusiness depăşeşte 5 miliarde lei.

Banca Transilvania
Banca Transilvaniahttps://www.bancatransilvania.ro
Banca Transilvania este cel mai mare grup bancar din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Mana cartofului: de la „Programul de fungicide” la protecție integrată în cinci straturi 

Controlul modern al manei cartofului nu mai poate fi construit exclusiv ca o succesiune de tratamente fungicide. Direcția europeană...

Vylor confirmă că tehnologia revoluționară pentru grâu va fi lansată în 2027

Vylor, compania de semințe și genetică avansată care s-a desprins din Corteva la 1 octombrie 2026, a confirmat progresele realizate...

Sondaj AECTRA: distribuitorii semnalează presiune financiară și prudență la investițiile fermierilor

Situația financiară a fermierilor și justificarea fiecărei cheltuieli pe hectar au fost printre temele prezentate de AECTRA la conferința...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole