7.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMateusz Morawiecki anunță că Polonia nu va ridica interdicţia asupra importurilor de...

Mateusz Morawiecki anunță că Polonia nu va ridica interdicţia asupra importurilor de cereale ucrainene

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunţat marţi că Executivul de la Varşovia nu va ridica interdicţia asupra importurilor de cereale ucrainene vineri, aşa cum era programat, deoarece ar fi afectaţi fermierii polonezi, transmite AP.

„Polonia nu va permite ca cerealele din Ucraina să ne inunde”, a scris Mateusz Morawiecki, într-un mesaj pe platforma de social media X.

„Indiferent de decizia funcţionarilor de la Bruxelles, nu ne vom deschide graniţele”, a avertizat Morawiecki, aflat în centrul unei campanii intense pentru alegerile parlamentare din 15 octombrie.

În mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urmează să expire pe 15 septembrie.

Declaraţiile lui Morawiecki au fost făcute cu puţin timp înainte de reuniunea Guvernului, care va discuta problema. Şi Parlamentul European dezbate situaţia importurilor de cereale ucrainene.

‹ adv ›

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a dat asigurări marţi că face eforturi pentru extinderea interdicţiei. Wojciechowski este fostul ministru polonez al Agriculturii.

Unii lideri ai grupurilor fermierilor polonezi urmează să participe la dezbaterea din Parlamentul European, inclusiv Michal Kolodziejczak, candidatul opoziţiei la alegerile din 15 octombrie.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, inclusiv cereale şi alte produse alimentare.

În acest timp, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate” (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste ţări, unde au fost comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

Toate acestea au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisia Europeană.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Reuters: Polonia pregăteşte subvenţii pentru fermierii afectaţi de preţurile reduse la cereale

Guvernul polonez este aproape de finalizarea unui pachet de subvenţii pentru fermierii afectaţi de preţurile reduse la cereale, a...

FT: Polonia a obţinut concesii din partea UE pentru a limita exporturile de alimente din Ucraina

Noul Guvern de la Varşovia a obţinut concesii din partea Uniunii Europene, în cadrul eforturilor sale de a limita...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole