-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinistrul rus al Agriculturii: Penuria de combustibili ameninţă să perturbe recoltarea de...

Ministrul rus al Agriculturii: Penuria de combustibili ameninţă să perturbe recoltarea de toamnă

Ministrul rus al Agriculturii, Dmitry Patrushev, a declarat miercuri că penuria de combustibili ameninţă să perturbe recoltarea de toamnă şi însămânţarea, şi a cerut suspendarea exporturilor de produse petroliere, a informat agenţia rusă de presă Interfax, transmite Reuters.

Rusia, unul dintre cei mai mari producători globali de petrol, se confruntă cu o penurie de combustibili, esenţiali pentru recoltare în anumite părţi din grânarul sudic, iar situaţia s-ar putea înrăutăţi în următoarele luni, conform surselor de pe piaţă.

Traderii spun că piaţa carburanţilor este afectată de o combinaţie de factori, inclusiv lucrări de mentenanţă la rafinării, blocaje pe calea ferată şi deprecierea rublei, care stimulează exporturile de produse petroliere.

‹ adv ›

Oficialii de la Moscova au încercat în ultimele luni să rezolve deficitul de benzină şi motorină, analizând reducerea exporturilor ca o decizie de ultimă instanţă pentru a preveni o criză serioasă a combustibililor, care ar putea fi incomodă pentru Kremlin, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din martie.

„Deja avem problemele cu disponibilitatea combustibililor. Acum vom opri recoltarea şi nu vom face însămânţările de iarnă. Va fi un dezastru”, a declarat Dmitry Patrushev în comitetul parlamentar care se ocupă de problemele agriculturii.

„Poate este momentul să oprim temporar exporturile de produse petroliere până când se va stabiliza situaţia pe piaţa internă”, a afirmat ministrul rus al Agriculturii.

Adjunctul ministrului rus al Energiei, Pavel Sorokin, a anunţat că un proiect de decret, care permite doar producătorilor de combustibili să exporte produse petroliere, a fost deja trimis Guvernului şi administraţiei prezidenţiale.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Prețurile mondiale la îngrășămintele minerale ar putea scădea din cauza cererii slabe și a stocurilor ridicate

Piața mondială a îngrășămintelor minerale prezintă, la sfârșitul lunii...
‹ adv ›

Mana cartofului: de la „Programul de fungicide” la protecție integrată în cinci straturi 

Controlul modern al manei cartofului nu mai poate fi construit exclusiv ca o succesiune de tratamente fungicide. Direcția europeană...

Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025

Guvernul României a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta pedologică din 2025,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole