8.9 C
București
duminică, 3 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUtilizarea insectelor în produsele alimentare şi comercializarea acestor produse - reglementate de...

Utilizarea insectelor în produsele alimentare şi comercializarea acestor produse – reglementate de Senat

Senatul a adoptat marţi, în plen, propunerea legislativă privind utilizarea insectelor în produsele alimentare şi comercializarea acestor produse în România, operatorilor economici interzicându-li-se includerea noilor alimente în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate.

Au fost înregistrate 66 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 12 abţineri.

Proiectul de act normativ a fost iniţiat de social-democraţii Marcel Ciolacu, Alfred Simonis, Radu Oprea şi Diana Tuşa şi a intrat în circuit parlamentar în aprilie 2023.

‹ adv ›

Comisiile raportoare (de agricultură şi economică) din Senat au înlocuit în proiect sintagma „făină de insecte” cu alimente noi autorizate.

Potrivit unui amendament introdus de comisiile raportoare şi însuşit de plen, sunt enumerate Regulamentele europene în ale căror anexe sunt precizate formele de utilizare (congelată, pastă, uscată, pudră, parţial degresată), condiţiile în care pot fi utilizate alimentele noi în produsele alimentare, categoriile specifice de alimente în care se pot utiliza şi proporţiile maxime admise.

„Se interzice prepararea şi comercializarea produselor sub denumirea utilizată iniţial, dacă acestea au printre ingrediente alimente noi autorizate. În denumirea produselor se utilizează denumirile legale sau denumirile curente sau denumirile descriptive care conţin în mod obligatoriu una dintre sintagmele „cu”, „din” urmată de denumirea alimentului nou autorizat, indiferent de proporţia acestuia în produsul finit”, se mai arată în propunerea legislativă.

Pe eticheta produselor alimentare se va regăsi denumirea alimentului nou autorizat astfel: vierme galben de făină uscat, congelat sau sub formă de pudră, în funcţie de forma utilizată; larvele gândacului de făină sub formă congelată sau de pastă; pulbere parţial degresată de greier de casă; lăcustă călătoare congelată/uscată/pudră/întreagă.

Proiectul de lege mai stabileşte că pe etichetele produselor alimentare care conţin alimente noi (larvele gândacului de făină/ lăcustă călătoare/ vierme galben de făină/ greier de casă) trebuie să se menţioneze că acest ingredient poate cauza reacţii alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la acarieni şi/sau crustacei şi produse derivate din acestea. Menţiunea trebuie să apară în imediata apropiere a listei ingredientelor.

Un articol, păstrat în forma propusă de iniţiatori, prevede că produsele alimentare care sunt conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi, provenite din spaţiul Uniunii Europene, vor fi prezentate în suprafeţele de vânzare clasice directe, într un stand separat, delimitat de standurile ce conţin produse consacrate care nu sunt nu conţin insecte.

„Pentru corectă informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi provenite din spaţiul Uniunii Europene, operatorii economici au obligaţia de a afişa la loc vizibil, uşor accesibil, lângă standul separat prevăzut informaţia că produsele alimentare sunt/conţin specii de insecte”, se mai arată în proiect.

Afişarea informaţiei va fi realizată prin grija operatorului economic pe suport sau panou într-o culoare contrastantă faţă de culoarea de fond a panoului. Suportul sau panoul trebuie să fie monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori indicate, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit cu font Times New Roman de 20. Informaţiile trebuie să fie scrise într un loc vizibil, uşor accesibil, care nu pot fi şterse şi nu trebuie ascunse de alte materiale.

Nerespectarea prevederilor legii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 100.000 lei, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor făcându-se de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor.

Legea va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Împotriva proiectului s-au pronunţat liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, care consideră că proiectul de lege reprezintă „o manipulare” şi senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă, care a pledat pentru interzicerea insectelor în produsele alimentare destinate consumului uman.

„Produsul tradiţional nu ar trebui să fie spurcat cu făinuri de insecte. Acest proiect vine în sprijinul producătorilor tradiţionali din România”, a spus senatorul PSD Călin Matieş.

O altă propunere adoptată, marţi, de plenul Senatului, vizează informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor din materii prime româneşti prin care se stabileşte pentru operatorii economici obligaţia ca produsele fabricate exclusiv din materii prime româneşti să fie semnalizate prin aplicarea unui însemn reprezentat de drapelul naţional al României, imediat lângă produs, în câmpul vizual al consumatorului şi uşor de identificat de către acesta. Au fost înregistrate 71 de voturi „pentru” şi 20 de abţineri.

Ambele propuneri legislative vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor, for decizional în aceste cazuri.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR vrea să achiziționeze pachete software pentru server comunicații cu 5 mil. lei

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) vrea să achiziţioneze...
‹ adv ›

Comisia Europeană reduce prognoza recoltelor de grâu și porumb

Comisia Europeană și-a redus estimarea pentru recolta de grâu din țările UE de la 114,6 milioane de tone la...

Sârbu, IAA: Suntem singurii care pot să combată deşertificarea şi inundaţiile

Compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA) este singura care poate să facă ceva contra fenomenelor de bad weather,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole