9 C
București
marți, 23 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUcraina vrea ca utilizarea coridorului de cereale din Marea Neagră să continue...

Ucraina vrea ca utilizarea coridorului de cereale din Marea Neagră să continue şi după retragerea Rusiei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că trebuie făcut totul astfel încât coridorul prin care se exportă cereale prin Marea Neagră să continue să fie utilizat chiar şi după ce Rusia şi-a suspendat participarea, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters.

Un acord negociat în iulie anul trecut de ONU şi Turcia a permis exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră după invazia rusă pe scară largă în Ucraina.

„Chiar şi fără Federaţia Rusă, trebuie făcut totul pentru ca noi să putem folosi acest coridor în Marea Neagră. Nu ne este teamă”, a declarat purtătorul de cuvânt Serhii Nikiforov, citându-l pe Zelenski.

„Am fost contactaţi de companii şi armatori. Au spus că sunt pregătiţi, dacă Ucraina îi lasă să treacă, iar Turcia va continuă să îi lase să treacă, atunci toată lumea este pregătită să continue furnizarea de cereale”, a spus Zelenski, conform aceluiaşi purtător de cuvânt.

„Au fost două acorduri: unul între Ucraina, Turcia şi ONU, iar altul între Rusia, Turcia, ONU. Prin urmare, când Rusia spune că îşi suspendă participarea, ea încalcă acordurile cu secretarul general al ONU Guterres şi cu preşedintele Erdogan. Nu cu noi. Noi nu am avut niciun acord cu ei”, a subliniat Volodimir Zelenski, citat de Unian.

Preşedintele Zelenski a ordonat Ministerului de Externe ucrainean să pregătească o notă oficială adresată ONU şi Turciei, cerându-le să precizeze dacă ar fi dispuse să meargă înainte cu partea lor de înţelegere.

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, care se află la New York în această săptămână pentru a participa la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, a îndemnat Rusia să înceteze „să joace jocurile foamei”.

Rezultatul imediat al neprelungirii acordului va însemna că preţurile cerealelor din întreaga lume vor creşte, iar oamenii din cele mai vulnerabile regiuni ale Asiei şi Africii le vor resimţi, iar acesta va fi rezultatul acţiunilor Rusiei”, a declarat Kuleba într-un interviu pentru CBS Mornings.

„Aşadar, Rusia foloseşte foametea ca pe un instrument de şantaj la nivel mondial, urmărindu-şi propriul interes comercial. Încetaţi să va mai jucaţi de-a jocurile foamei!”, a insistat Kuleba.

Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak a declarat că cerealele „nu pot fi o ţintă militară legitimă”.

„Marea Neagră nu face parte din apele interne ale Rusiei şi nu se află sub jurisdicţia sa”, a declarat el pe Twitter, după ce Rusia a anunţat că după suspendarea participării sale la acordul privind exportul de cereale, îşi retrage şi garanţiile privind siguranţa navigaţiei în Marea Neagră, potrivit agenţiei de presă Unian.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Spike Brokers a anunțat că exporturile agricole ale Ucrainei ar urma să scadă cu 20% în martie 

Exporturile agricole ale Ucrainei pe cale maritimă ar urma...
‹ adv ›

Ucraina: Valoarea exporturilor a scăzut la 35,8 miliarde dolari, cel mai redus nivel din ultimul deceniu

Valoarea exporturilor Ucrainei a scăzut cu 18,7% în 2023, comparativ cu 2022, totalizând 35,8 miliarde de dolari, cel mai...

Guvernul a prelungit măsurile pentru implementarea sistemului de autorizare la export al Ucrainei pentru produsele agricole

În Ședința de Guvern din 28 decembrie 2023 a fost aprobată Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole