Două autocamioane încărcate cu cereale s-au ciocnit, duminică seară, pe DN 2A, la ieşire din localitatea Giurgeni către pod, în judeţul Ialomiţa, iar apoi au luat foc, traficul în zonă fiind deviat, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Conform sursei citate, două persoane au fost rănite în urma impactului.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa precizează că cele două victime au fost găsite în stare de inconştienţă.
Una dintre acestea a fost preluată de către echipajul SAJ Constanţa, iar cea de-a doua, care era prinsă între fiarele contorsionate, a fost extrasă de către echipajele de intervenţie şi preluată de către elicopterul SMURD.