11.6 C
București
luni, 6 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleErdogan afirmă că Putin e „de acord” să prelungească acordul privind exportul...

Erdogan afirmă că Putin e „de acord” să prelungească acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră

Preşedintele rus Vladimir Putin este „de acord cu mine” în privinţa prelungirii acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră, a afirmat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

„Ne pregătim să-l primim pe dl Putin în august şi suntem de acord cu extinderea coridorului cerealelor în Marea Neagr”, care îi permite Ucrainei să-şi exporte producţia, a declarat presei Erdogan la finalul rugăciunii musulmane de vineri.

Şeful statului turc a spus că a discutat telefonic cu omologul său rus, fără a preciza când a avut loc convorbirea.

Evocând scrisoarea pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a trimis-o liderului de la Kremlin pentru a-i obţine consimţământul, Erdogan şi-a exprimat speranţa că „prin această scrisoare ne vom asigura prelungirea coridorului cerealier, cu eforturile noastre comune şi cele ale Rusiei”.

Vladimir Putin a făcut afirmaţii contradictorii cu câteva zile înainte de încheierea acordului, care expiră luni la miezul nopţii la Istanbul (21.00 GMT).

Joi seară, Putin a estimat că nu s-a ţinut cont în acest stadiu „nici măcar de una” dintre cererile ruseşti.

„Vom reflecta la ceea ce vom face, avem în continuare câteva zile la dispoziţie”, a adăugat el.

Guterres doreşte, pentru a-l convinge, să ridice obstacolele din calea exportului de îngrăşăminte ruseşti – o parte a acordului din iulie 2022 despre care Putin susţine că nu a fost respectată – „eliminând obstacolele la tranzacţiile financiare ale băncii agricole a Rusiei”.

Aceasta este principala ofertă din scrisoarea adresată lui Putin, şeful ONU discutând despre acest lucru cu reprezentanţi ai UE joi şi vineri.

Semnat în iulie 2022 la Istanbul de Rusia şi Ucraina sub egida Turciei şi a ONU, iniţiativa privind transportul cerealelor prin Marea Neagră a permis exportul a aproape 33.000 de tone de cereale din Ucraina în pofida războiului. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Erinoza (bășicarea) viței de vie – când se fac tratamente pentru combaterea acarienilor eriofizi 

Erinoza, numită popular și bășicarea viței de vie, este...
‹ adv ›

FAO: Aprilie a fost a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare...

Reuters: Coreea de Sud va amenda distribuitorii de alimente pentru aşa-numita „shrinkflation”

Autoritatea pentru concurenţă din Coreea de Sud (FTC) a anunţat vineri că producătorii şi distribuitorii de alimente vor fi...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole