Despre importanța menținerii însușirilor și calității solului s-a vorbit în toate timpurile, dar, în ciuda acestui fapt, în ultimele decenii solul este tot mai mult afectat și supus proceselor de degradare.
În funcție de factorii ce o provoacă, degradarea solului poate fi de mai multe tipuri: fizică, chimică, biologică și ecologică. În acest articol discutăm despre importanța viețuitoarelor din sol, a funcțiilor pe care acestea le îndeplinesc și ce reprezintă degradarea biologică a solului.
În general, pentru „degradarea solului” nu există o definiție unică, cert este însă faptul că degradarea include procesele naturale şi antropice (produse de om), care reduc capacitatea solului de a întreţine viaţa oamenilor, în condițiile în care solul reprezintă cel mai important mijloc de producere a hranei.
Degradarea biologică a solului presupune reducerea numărului, masei, componenţei, diversităţii, deteriorarea modului de viaţă a vieţuitoarelor şi a funcţiilor pe care acestea le au în sol, în urma unor factori externi şi interni şi este o consecinţă firească a deteriorării fizice şi chimice a solului.
Principalele cauze ale afectării activității viețuitoarelor din sol sunt: hrana insuficientă, cantităţile mari de agrochimicale, afânarea sau deranjarea excesivă a solului prin numeroase lucrări.
În relaţia: lucrarea solului-activitatea biologică-procese de mineralizare-formare de compuşi noi, cantitatea şi calitatea substratului nutritiv sunt de cea mai mare importanţă. Lucrările solului au efecte complexe asupra mediului fizic, chimic şi biologic al solului.
Intensitatea de lucrare a solului, cantitatea şi modul de încorporare a resturilor vegetale influenţează conţinutul de apă în sol, starea de aeraţie, temperatura şi contactul dintre particulele minerale şi cele organice.
Aceste modificări în mediul fizic al solului influenţează organismele care trăiesc în spaţiul respectiv, variatele categorii de organisme răspunzând diferit la noile condiţii.
Diverse cercetări arată că pe lângă faptul că în ultimele decenii în sol s-a redus numărul organismelor utile, pe de altă parte a sporit ponderea speciilor care favorizează degradarea humusului.
Ca rezultat al impactului antropic (adică a activității omului), s-a redus de 2-3 ori cantitatea, diversitatea şi activitatea funcţională a vietăților din sol. Ca urmare, a scăzut bioproductivitatea şi stabilitatea ecologică a solurilor.
Măsuri de reducere a degradării biologice a solurilor
Pentru reducerea degradării biologice a solului este necesară implementarea mai multor măsuri complexe. Pe de altă parte, există acțiuni simple ar putea fi întreprinse de fiecare agricultor pentru a proteja solurile.
Un rol important în reducerea degradării biologice a solurilor o are lucrarea conservativă a acestuia. Fapt explicat prin aceea că absenţa lucrării solului (la semănatul direct) permite acumularea de resturi vegetale la suprafaţa solului, furnizând hrana şi o protecţie mai bună la suprafaţă împotriva eroziunii, modificând condițiile de la suprafaţă şi din stratul de sol superior și creând un micro-habitat favorabil pentru toate organismele din sol.
Cercetările arată că masa microbiană din sol reacţionează diferit în raport cu modul de lucrare sau de afânare, cu cât acesta este mai intens, cu atât efectele negative vor fi mai puternice.
Astfel, hifele coloniilor de ciuperci, care sunt ramificate prin întregul profil de sol, pot fi direct dramatic afectate de către acţiunea mecanică a maşinilor agricole.
Coloniile bacteriene, care de regulă vieţuiesc în centrul agregatelor structurale de sol, pot supravieţui atâta vreme cât acestea nu sunt degradate.
În primii 10 cm ai solului populaţiile de microorganisme sunt mai reduse în sistemele de lucrare convenţională comparativ cu cele unde se practică semănatul direct.
Aceasta s-a datorat atât creşterii conţinutului de materie organică şi îmbunătăţirii calităţii sale, cât şi ameliorării unor caracteristici fizice ale solului privind starea de aşezare, modul diferit de formare, redistribuire, morfologie a macroporilor, creşterii conţinutului de apă.
În contrast cu sistemele convenţionale, în semănatul direct activitatea biologică este mai intensă datorită nu numai îmbunătăţirii condiţiilor de hrană, dar şi formării macroporilor de origine biologică, în special prin activitatea râmelor.
Ca urmare a diferitelor sisteme tehnologice de lucrare a solului, se produc, pe deoparte, modificări cantitative şi calitative în structura populaţiilor microbiene, iar, pe de alta, devin diferite cerinţele faţă de anumite astfel de comunităţi.
Astfel, în sistemele conservative şi mai ales semănatul direct, ciupercile saprofite devin cele mai importante, având un rol major în descompunerea resturilor vegetale de la suprafaţa solului, în timp ce bacteriile sunt cele mai importante în afânarea convenţională a solului.
S-a constatat, de asemenea, că în sistemele conservative, mai ales în semănatul direct, comparativ cu afânarea convenţională, formarea şi stabilizarea agregatelor structurale este predominant determinată de către coloniile de fungi.
În sistemele conservative, mai ales la semănatul direct, populaţia de lumbricidae este mai mare semnificativ comparativ cu afânarea convenţională.
În sistemele convenţionale reducerea sau chiar dispariţia lumbricidelor şi a unor specii de bacterii cu rol deosebit în procesul descompunerii resturilor organice şi vegetale şi ale formării humusului, ale stabilizării agregatelor structurale, este determinată de hrană insuficientă şi deranjarea excesivă a solului.
Precum s-a menționat anterior, vietățile din sol sunt afectate de lucrările excesive ale solului. Cercetările arată că implementarea sistemului No-tillage (semănat direct, fără lucrarea solului) are efecte pozitive asupra microorganismelor pe majoritatea solurilor.
Citiți mai multe despre No-till: 3 condiții ca solul să înceapă să lucreze pentru tine.
Respectarea asolamentului
Monocultura (cultivarea unei și aceleiași culturi mai mulți ani la rând pe același teren) conduce la reducerea biomasei microbiotice, diversității biologice a microbiotei și intensităţii proceselor biologice în sol. Semnificativ se reduce activitatea de acumulare a azotului atmosferic în sol.
Ca urmare, în cazul unei rotaţii scurte a culturilor cu predominarea păioaselor, în soluri se creează deficit mare de azot, în legătură cu aceasta în cadrul unor rotaţii este necesară administrarea unor doze mari de fertilizanţi cu azot.
Totodată, în soluri se acumulează fragmente de resturi organice în diverse faze de descompunere populate de microfloră fungică, multe componente ale căreia secretă în mediu substanţe toxice.
Rotaţiile scurte cu predominarea păioaselor conduc la reducerea biodiversităţii microbiotei solului și reducerea fertilităţii solurilor. Astfel, este necesar să se evite rotaţiile culturilor cu
pondere mare a păioaselor și cultivarea păioaselor mai mulţi ani la rând.
Includerea leguminoaselor în asolament sau cultivarea lor în calitate de culturi ascunse conduce la ameliorarea structurii solurilor, îmbogăţirea solurilor cu materie organică, conservării și sporirii micromicetelor folositoare în soluri.
Citiți mai multe despre 10 Recomandări la întocmirea asolamentelor în condiţiile schimbărilor climatice.
Utilizarea preparatelor cu substanțe humice provenite din producerea biohumusului
Potrivit doctorului în științe biologice, Gheorghe Jigău, fracţiunea de substanţe humice
reprezintă un produs bioorganic eficient pentru tratarea („vindecarea”) plantelor, reabilitarea
biotei solului și diversităţii biologice a acesteia, combaterea unor patogeni și dăunători.
Cercetările au arătat că în componenţa acestora predomină microorganismele aerobe (cca 30 de specii): bacterii fixatoare de azot (simbiotice și nesimbiotice); microorganisme fosformobilizatoare din speciile Pseudomonas și Bacillus, ciupercile din speciile Aspergillus și Penicillium, precum și bacteriile responsabile de descompunerea celulozei (Jigău și coaut., 2019).
O eficienţă înaltă asigură extrasele humice, atât extrasele apoase („ceaiuri biohumice”), cât și cele alcaline (extrase cu 0,1n KOH, NeOH). Datorită prezenţei mai multor substanţe biologic active în biofertilizanţi, administrarea lor stimulează dezvoltarea microflorei, mezofaunei nevertebrate.
Numărul bacteriilor și ciupercilor, precum și a azotobacterului și actinomicetelor în condiţii de utilizare a bioîngrășămintelor sporește de 1,5-3,0 ori comparativ cu controlul. Numărul artropodelor sporește de 1,5-1,7 ori.
Utilizarea îngrășămintelor verzi
Utilizarea îngrășămintelor verzi se bazează pe cultivarea și, de obicei, încorporarea în sol plante din diverse familii botanice, ce produc într-un interval scurt de timp o cantitate mare de substanţe vegetale.
În aceste scopuri, mai frecvent se cultivă muștarul galben, facelia, ovăzul, mazărea, măzărichea, iar în ultimii ani hrișca. Fermierii care practică utilizarea îngrășămintelor verzi menționează că în special eficiente sunt amestecurile de îngrășăminte verzi.
Se estimează că un hectar cultivat cu îngrășăminte verzi, în urma descompunerii lor înlocuiește 20 t gunoi de grajd sau 250 kg/ha NPK.
Utilizarea culturilor boboase în calitate de fertilizanţi (siderate), cultură premergătoare, mulci vegetal contribuie reducerii populaţiilor fungilor fitopatogeni, sporirii masei ciupercilor antagoniste și sporirii activităţii biologice.
Detalii despre Culturile de acoperire găsiți aici.
Reducerea utilizării pesticidelor, substanțelor sintetice
Pe lângă rolul pe care îl au în combaterea organismelor patogene, dăunătorilor, pesticidele contribuie la reducerea vietăților benefice. Chiar dacă dezicerea de utilizarea acestora e destul de anevoioasă, nu mai puțin importantă îl joacă utilizarea rațională și reducerea cantităților aplicate.
Acest lucru este posibil inclusiv respectând recomandările de mai sus.
Pe lângă aceste măsuri, care sunt principalele spre care ar trebui să se orienteze un fermier, există și altele ce trebuie implementate pentru a reduce degradarea biologică a solurilor. Important este să înțelegem faptul că solul poate lucra în favoarea noastră, dacă îi sunt create condițiile necesare.
Bibliografie: Reabilitarea ecologică a terenurilor; Autori: Gheorghe JIGĂU, doctor în ştiinţe biologice, Mihail LEŞANU, doctor în ştiinţe biologice.
