Astăzi, continuăm subiectul despre mult-discutatul sistem No-till. De această dată, vorbim despre principalele particularități ale sistemului, care, de multe ori, nefiind cunoscute din timp, provoacă reticență față de tehnologie.
De obicei, la un an sau doi de la implementarea sistemului, sunt așteptate avantajele imediate, dar ținând cont de faptul că acestea întârzie să apară, uneori se abandonează ideea implementării No-till.
Astfel, din start menționăm că sistemul se bazează pe faptul că asigurând solul cu cele necesare acesta începe a elabora materiile necesare de sine stătător, însă cât de rapid se realizează acest lucru, depinde mult de cum a fost întreținut solul anterior.
Unii fermieri menționează că au început a observa o activitate a microorganismelor din sol și că sănătatea solului este mai bună abia la 6-7 ani de la implementarea sistemului.
Și dacă tot vorbim despre faptul că „solul lucrează și se lucrează singur”, din experiența celor fideli sistemului No-till, vorbim în ce condiții acest lucru se întâmplă.
Privind solul ca un organism viu, care are nevoie de mai multe condiții pentru a se dezvolta și a face față provocărilor, în cazul No-till acesta are nevoie de:
- Asigurarea a suficiente resturi vegetale ce, într-un final, vor contribui la afânarea solului.
- Menținerea suprafeței solului acoperite cu resturi vegetale, culturi de acoperire.
- Respectarea asolamentului, diversificarea culturilor, inclusiv rotația culturilor cu sisteme radiculare diferite, ce lasă cantități variate de reziduuri vegetale și au perioade de vegetație diferite.
- Crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor.
Evident, aici trebuia menționată în primul rând perturbarea minimă a solului, însă acest lucru reiese din noțiunea sistemului.
Pe de altă parte, doar semănatul direct, fără a ține cont de toate particularitățile care fac sistemul eficient, nu are nicio relevanță cu adevăratul concept No-till.
Alcătuirea unui asolament adaptat No-till
Ținând cont de condițiile de la noi, numărul solelor trebuie să fie de minim 4 anual. La începutul rotației, trebuie inclusă o cultură cu efect ameliorator asupra solului.
Aici s-au recomandat mult tradiționalele leguminoase anuale și perene: mazăre, soia, lucerna, trifoiul sau pot fi cultivate culturi ce valorifică bine îngrășămintele.
Drept exemplu de asolament simplu adaptat No-till ar putea servi următorul:
- Porumb siloz
- Grâu de toamnă
- Rapița de toamnă + măzăriche de toamnă (cultură de acoperire)
- Porumb boabe
- Soia
- Orz de toamnă + hrișcă (cultura de acoperire)
Un alt exemplu ar fi:
- Grâul de toamnă (cu culturi de acoperire după recoltare)
- Porumb
- Floarea soarelui
- Orz de toamnă
- Rapiță + Soia* + Mazăre (raportul de soia și mazăre depinde de condițiile pentru semănarea rapiței).
Avem nevoie de resturi vegetale. La ce ne servesc în No-till?
Și dacă tot am vorbit că sunt necesare culturi agricole ce lasă sufuciente reziduuri vegetale, trebuie menționat că acestea contribuie la scăderea temperaturii solului, ceea ce sprijină reținerea umidității și previne evaporarea.
În acest sens, cei care practică No-till cunosc despre faptul că în acest sistem solul atinge temperatura optimă de semănat pentru fiecare cultură mai târziu și pot apărea probleme la germinare. Pe de altă parte, noaptea, șocul de la reducerea temperaturilor în sol este mai mic.
Pe lângă reținerea umidității, solul acoperit micșorează eroziunea, reziduurile de plante sunt hrană pentru organismele din sol, sporesc cantitatea de materie organică, reduc cantitatea buruienilor, readuc unele elemente nutritive din straturi profunde.
Unele plante lasă reziduuri ce se descompun ușor (leguminoasele, muștarul, rapița), iar altele mai greu (cereale păioase, porumb, floarea-soarelui), pentru ultimele uneori fiind necesare preparate microbiene speciale ce accelerează descompunerea.
Acest lucru se întâmplă deoarece raportul carbon și azot (C:N) este diferit (leguminoase 20-30:1, muștar, rapiță 33:1, iar porumb 57:1, cereale păioase 80-82:1, floarea soarelui 60:1).
Resturile vegetale de la cultura anterioară nu trebuie doar să fie prezente în cantități suficiente, ci și să fie repartizate corect. De aceea, în timpul recoltării trebuie urmărită distribuția uniformă, fără îngrămădiri sau zone neacoperite.
Detalii despre Cum utilizăm corect resturile de plante în No-till.
La recoltare, când este necesară oprirea combinei, golirea acesteia se va face în timpul deplasării, nu după ce a fost oprită, pentru a evita formarea de grămezi de paie pe sol.
Distribuirea neuniformă a plevei poate produce probleme pe toată perioada următoare de vegetație, mai ales în cazul în care semănătoarea întâmpină dificultăți la deplasarea pe pleavă.
Culturile de acoperire – plapuma solului
Culturile de acoperire au și ele un rol determinant în sistemul No-till. Apropo, practica fermierilor în mare parte demonstrează faptul că amestecurile de diferite culturi de acoperire se comportă cel mai bine.
Amestecurile oferă în special avantajul că în condițiile în care anul nu este favorabil pentru o anumită specie din acestea, condițiile pot fi bune pentru altele.
Totuși, aici este important de menționat faptul că la început de cale cel mai bine este să testați câte o cultură de acoperire ușor de întreținut de sine stătător, apoi, dacă experiența e reușită, să majorați numărul acestora, introducându-le treptat în asolament.
Unele specii semănate în calitate de culturi de acoperire pot crește cantitatea de elemente disponibile plantelor succesoare, aducându-le din orizonturile mai adânci ale solului unde au fost spălate.
V-ar putea fi util și articolul despre „10 ani fără arătură. Fermier: Avem cu 30% mai puține cheltuieli și un sol bogat, cu râme”.
Într-un final, când se reduce necesarul de îngrășăminte minerale în No-till?
Această afirmație este bine cunoscută în rândurile fermierilor interesați de No-till. Într-adevăr, cu trecerea anilor necesarul de îngrășăminte minerale se reduce, acest lucru se întâmplă în mod firesc pe solurile sănătoase, în care încep să funcționeze toate procesele normal.
Evident, pentru aceasta este nevoie de timp, astfel încât populația de microorganisme din sol să ajungă la numărul necesar, iar activitatea acestora să ducă la convertirea formelor inaccesibile de săruri cu P și K și altele din sol în cele accesibile.
Fertilizarea cu fosfor și potasiu (P și K) trebuie realizată astfel încât să fie asigurată concentrația optimă în sol: la P de 8-10 mg/100 g, sau calculat la P2O5 de 18,32-22,9 mg/100 g de sol și de K de 23-31 mg/100 g de sol sau calculat la K2 O de 28-37 mg/100 g de sol.
Pentru respectarea acestor parametri este foarte importantă realizarea analizei solului.
Ținând cont de problemele întâmpinate la introducerea îngrășămintelor minerale concomitent cu semănatul culturilor de primăvară (solul este mai umed sub stratul de mulci, iar brăzdarul de îngrășăminte poate scoate sol umed), este recomandată introducerea cantității de îngrășăminte necesară pentru tot ciclul de rotație a culturilor odată cu semănatul culturilor de toamnă (grâu, orz, mazăre și rapița de toamnă).
Merită menționat faptul că cele mai importante elemente nutritive pentru plante sunt cele din care sunt constituite, adică carbon, hidrogen și oxigen.
Azotul este constituentul de bază al aminoacizilor, iar restul elementelor cunoscute ca nutrienți (P, K, Ca, Mg, Fe, etc) sunt catalizatori ce participă la procesele biochimice din plantă și alcătuiesc cca 3-5% din masa uscată.
Orice procedeu de îmbogățire a solului cu carbon prin administrarea îngrășămintelor organice și îngrășăminte verzi, va influența eliberarea activă de CO2 în perioada vegetativă a culturii următoare și sporirea productivității.
Substratul nutritiv organic asigurat de resturi și culturi de acoperire ajunge să asigure cantitățile de carbon necesare plantelor.
La capitolul azot, acesta este preluat din aer de către culturile fixatoare de azot (de aici și importanța leguminoaselor în asolament). În principiu, același lucru îl urmăresc și uzinele producătoare de îngrășăminte, doar că fiind utilizate cheltuieli mai mari.
Pe de altă parte, majoritatea afirmă că asigurarea cantităților suficiente cu azot din îngrășăminte organice este posibilă doar integrând zootehnia în sistem.
Dintre toate formele de azot, cea din uree este cea mai apropiată de azotul organic, fiind și cel mai aplicat produs de azot de către practicienii agriculturii conservative în perioada de iarna ca îngrășământ de bază cu azot, inclusiv pentru culturile prășitoare.
V-ar putea plăcea și articolul despre No-till – avantaje și dezavantaje prin ochii fermierilor.
Bibliografie: Agricultura Conservativă, Autori: Boris Boincean, Leonid Voloșciuc, Mihail Rurac, Iurie Hurmuzachi, Grigore Baltag. No-till Farmer.
