8 C
București
joi, 18 aprilie, 2024

-

HomepageAdvAgricover Credit IFN accesează 20 de milioane de euro de la EFSE...

Agricover Credit IFN accesează 20 de milioane de euro de la EFSE pentru finanțarea fermierilor români

Agricover Credit IFN, un jucător important în sectorul finanțării agriculturii din România, anunță noi facilități de credit din partea Fondului European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), în valoare de 10 milioane de euro, respectiv 49,2 milioane de lei.

Cele două credite sunt destinate finanțării microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și a antreprenorilor și au fost acordate pe o perioadă de șapte ani.

„Ne bucurăm că am obținut două noi facilități de credit de la EFSE, ceea ce consolidează și mai mult parteneriatul nostru strategic. Capitalul va extinde capacitatea de finanțare disponibilă pentru fermierii români, contribuind la dezvoltarea unei agriculturi performante. Investițiile în infrastructură, inputuri de înaltă calitate și tehnologie modernă sunt esențiale pentru a atinge potențialul maxim al sectorului agricol. Prin modelul nostru de business sinergic, in cadrul Agricover Credit IFN putem înțelege nevoile și provocările fermierilor, astfel încât să le putem oferi finanțarea necesară pentru dezvoltarea afacerii lor”, a declarat Serhan Hacisuleyman, CEO al Agricover Credit IFN.

Agricover Credit IFN oferă fermierilor soluții de finanțare și servicii conexe, adaptate nevoilor acestora și specificului sectorului, precum credite pentru capital de lucru, credite de investiții și carduri de credit pentru afaceri.

Toate acestea contribuie la finanțarea activităților de zi cu zi ale fermierilor, precum și a investițiilor majore, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării ulterioare a afacerii.

Președintele Consiliului de administrație al EFSE, Klaus Müller, a declarat:

„Suntem încântați să aprofundăm parteneriatul nostru strategic de lungă durată cu Agricover Credit și să acordăm un nou împrumut de 20 de milioane de euro pentru a încuraja finanțarea responsabilă a fermierilor și producătorilor agricoli locali. De asemenea, suntem încrezători că împreună putem avansa investițiile de impact în România și putem contribui la realizarea ODD 2, 8 și 9, promovând dezvoltarea economică și îmbunătățind rata de dezvoltare în zonele rurale.”

La 31 decembrie 2022, Agricover Credit IFN a înregistrat o valoare brută a creditelor și avansurilor acordate clienților de aproximativ 2,84 miliarde de lei, în creștere cu 42% față de finalul anului 2021. Rata creditelor neperformante a continuat să se situeze sub media sectorului, fiind de 2,9% la 31 decembrie 2022, față de media sectorului agricol de 3,1% la 30 septembrie 2022 (conform Raportului de stabilitate financiară decembrie 2022, anul VII(XVII), nr. 13(23), publicat de Banca Națională a României).

Segmentul Agrifinance, reprezentat de Agricover Credit IFN, este unul dintre pilonii modelului de afaceri al Agricover Holding. Celelalte două segmente de afaceri care compun grupul sunt Agricover Distribution, specializat în distribuția de inputuri agricole, și Agricover Technology, care facilitează accesul fermierilor la o gamă largă de inovații tehnologice digitale în domeniul agriculturii.

Despre EFSE

Un fond de investiții de impact înființat în 2005, Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) își propune să stimuleze dezvoltarea economică și prosperitatea în Europa de Sud-Est și în regiunea vecinătății estice prin investiții în succesul microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici, precum și în îmbunătățirea condițiilor de trai pentru gospodăriile private.

Întrucât accesul la servicii financiare este esențial pentru dezvoltarea acestui segment, EFSE se concentrează pe sprijinirea sectoarelor financiare locale pentru a-și consolida capacitatea de a oferi finanțare responsabilă pentru acest grup țintă.

Pe lângă activitățile sale de investiții prin intermediul partenerilor locali, EFSE își multiplică impactul prin intermediul Facilității de dezvoltare EFSE, care oferă asistență tehnică, formare și alte tipuri de sprijin nefinanciar pentru antreprenori și instituții.

Sistemul de gestionare a impactului fondului, prin intermediul consilierului său Finance in Motion, a fost supus unei verificări independente de către auditorul de impact BlueMark, care a afirmat o aliniere puternică a Principiilor operaționale pentru gestionarea impactului în 2021.

EFSE a fost inițiat de KfW Development Bank cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și al Comisiei Europene. Fiind primul parteneriat public-privat de acest tip, EFSE își atrage capitalul de la agenții donatoare, instituții financiare internaționale și investitori instituționali privați. 

Finance in Motion GmbH, Germania, este consilierul EFSE, iar Hauck & Aufhäuser Fund Services S.A., Luxemburg, acționează în calitate de manager. 

Pentru mai multe informații despre Fondul European pentru Europa de Sud-Est, vă rugăm să vizitați: www.efse.lu.  

Pentru mai multe informații despre Finance in Motion, vă rugăm să vizitați: www.finance-in-motion.com.

Despre Agricover

Agricover Credit IFN este parte din Agricover Holding, un grup de companii cu performanțe de top în sectorul agribusiness european. Cu peste 20 de ani de experiență în domeniu și o abordare antreprenorială a dezvoltării afacerilor, Agricover este un generator de soluții inovatoare care transformă afacerile și viețile fermierilor pe termen lung.

Agricover Holding include liniile de afaceri Agricover Distribution, specializată în distribuția de inputuri agricole; Agricover Credit, o instituție financiară nebancară specializată în finanțarea fermierilor și Agricover Technology, prin intermediul căreia fermierii au acces la cele mai recente inovații din agricultura digitală globală.

Agricover
Agricover
Grupul Agricover este principalul jucător din agribusiness-ul românesc, cu o activitate de peste 20 de ani.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Produsele pentru tratarea semințelor sunt soluții sustenabile pentru fermieri

Succesul fermierilor poate depinde în mare măsură de protecția...

Suc de soc și hibiscus bio – aliatul unui sistem imunitar sănătos

Produsele naturale, precum sucurile 100% fruct, siropurile, dulceața și produse deshidratate, devin tot mai populare în rândul celor care...

Sigma CVM România – membră a Grupului de Companii Saracakis, anunță participarea sa la mai multe târguri agricole cheie din întreaga țară 

Sigma CVM România www.saracakis.ro, membră al Grupului de Companii Saracakis, este mândră să anunțe participarea sa la târgurile agricole...

Liderul pieței de carne de pui din România – premiat pentru Inovare în Sustenabilitate

Proiectul „De la bob la furculiță și „înapoi”, dezvoltat și implementat de TRANSAVIA, liderul industriei avicole din România, a fost...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole