-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePrezenţa pesticidelor nocive într-un transport de grâu ucrainean importat în Slovacia -...

Prezenţa pesticidelor nocive într-un transport de grâu ucrainean importat în Slovacia – confirmată de un laborator danez

Teste efectuate într-un laborator din Danemarca au confirmat că un transport de grâu ucrainean ajuns în Slovacia conţine pesticide nocive, a anunţat marţi ministrul slovac al agriculturii, Samuel Vlcan, relatează agenţia DPA.

Slovacia, ţară care se numără printre cei mai fermi susţinători militari ai Ucrainei în războiul acesteia cu Rusia, a interzis la jumătatea lunii aprilie comercializarea grâului, produselor din grâu şi furajelor importate din Ucraina, după ce a descoperit un transport de 1.500 de tone de grâu ucrainean contaminat cu un nivel ridicat de pesticide interzise în UE.

Decizia autorităţilor slovace a fost criticată de procesatorii de cereale. Prin urmare, pentru ca această măsură să nu fie interpretată drept un pretext pentru a interzice importurile de cereale ucrainene – ceea ce Slovacia a şi făcut ulterior, împreună cu Polonia, Ungaria şi Bulgaria -, guvernul de la Bratislava a decis ca un laborator neutru dintr-o altă ţară să verifice de asemenea respectivul transport.

‹ adv ›

A fost astfel ales un laborator din Copenhaga, care în cele din urmă a validat analiza autorităţilor slovace care a relevat prezenţa pesticidelor nocive în acel transport de grâu ucrainean, care acum va fi distrus.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene.

Pe de altă parte, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate” (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste ţări, unde sunt comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

‹ adv ›

În acest context, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale.

Comisia Europeană a ajuns săptămâna trecută la un acord cu aceste patru ţări, plus România, pentru ca ele să garanteze tranzitul cerealelor ucrainene, în schimbul unor „măsuri excepţionale de salvgardare” aplicate pentru patru produse agricole ucrainene, respectiv grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Vinea Apoldia Maior Fest revine la Apoldu de Sus. Vin, gastronomie și muzică live la cea de-a cincea ediție

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca...
‹ adv ›

Exporturile de cereale ale Rusiei s-au prăbușit: livrările au scăzut de aproape 6 ori

Exporturile de cereale ale Rusiei au scăzut puternic la începutul lunii septembrie, pe fondul problemelor logistice din regiunea Mării...

România începe în forță anul comercial: exporturile de grâu și orz domină piața UE

România a început puternic anul comercial 2026/2027, cu exporturi de grâu și orz care depășesc semnificativ nivelurile înregistrate în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole